CHIŞINĂU, 15 apr – Sputnik. Andrian Candu participă la manifestările solemne organizate cu prilejul celebrării a 1050 de ani de creştinarea Poloniei. Evenimentul mai poartă denumirea istorică de „Botezul Poloniei”, a anunţat serviciul de presă al Parlamentului.
Sursa a menţionat faptul că „Botezul Poloniei” marchează atât începutul creştinării acestei ţări, cât şi perioada care, potrivit unor istorici, ar reprezenta şi începutul statului polonez.
Andrian Candu va participa la slujba religioasă de la Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Poznan, care va fi oficiată cu ocazia acestui eveniment.
Totodată, sursa citată subliniată că „în marja evenimentului, Președintele Parlamentului va avea întrevederi cu Președintele Poloniei, Andrzej Duda, Mareșalul Sejm-ului polonez, Marek Kuchciński, Vicepreședintele Bundestagului Germaniei, Johannes Singhammer”, iar „principalele subiecte care vor fi abordate în cadrul discuțiilor vizează implementarea agendei europene a Republicii Moldova și consolidarea relațiilor de cooperare și sprijin între legislative”.