BUCUREŞTI, 15 apr — Sputnik. Amplasarea megadepozitului de gunoi în comuna Fărcaşa, cu fonduri UE, este de fapt voinţa corporaţiei americane Eaton, producător de automatizări industriale, de a-şi arde deşeurile provenite din asamblarea pieselor cât şi pentru a se alimenta din depozitul de gunoi, a declarat pentru Sputnik Emilia Bură, inginer şi preşedinte al Asociaţiei Euroarmonia.
Construcţia depozitului de gunoi a început în toamna anului 2015 fără consultarea populaţiei.
Investiţia privată a fost impusă de primarul actual, Ioan Stegeran, şi de preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu.
"Primarul actual al comunei Fărcaşa este foarte interesat să rezolve probema deşeurilor corporaţiei americane Eaton care are o fabrică de asamblare piese pe teritoriul comunei noastre, corporaţie de care depind afacerile familiei primarului", ne-a declarat Emilia Bură.
Comuna are o mare concentrare de resurse turistice, naturale şi antropice (anexa 1 din Legea 190/2009). Pe teritoriul ei se prelungeşte, în partea de vest, aria protejată de interes comunitar ROSCI 0275, în partea de sud, pe luncă, este aria protejată ROSPA 0114, iar în partea de nord, Rezervaţia Pădurea Runcu — Borleşti, de interes naţional (seminţe păduri dacice). Cea mai afectată zonă este Rezervaţia Pădurea Runcu.
„Doresc să comunic că aici la Fărcaşa, judeţul Maramureş, de şase ani trăim cel mai mare coşmar din istoria zonei noastre. Niciodată zona noastră nu a fost atât de batjocorită şi distrusă. Comuna Fărcaşa, Maramureş, este situată în cea mai bună zonă agricolă a judeţului Maramureş", a mărturisit Emilia Bură.
Despre efectele megadepzititului de gunoi pe o suprafaţă de 20 ha de păşune cu izvoare şi zonă apicolă nici măcar nu se aminteşte în Raportul studiului de evaluare a impactului asupra mediului, intitulat "Sistem de manegement integrat al deşeurilor în judeţul Maramureş".
Deşi în Maramureş există peste 30.000 ha terenuri poluate îmbâcsite cu cianură şi metale grele, primarul Fărcaşei şi preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş insistă în greşeala amplasării aici a depozitului de gunoi, care între timp, după declaraţiile preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş şi deputatei Cornelia Negruţ, se intenţionează să fie şi pentru deşeuri industriale.
„Acum când tot mai multe comunităţi aplică soluţia corectă la problema deşeurilor, în comuna Fărcaşa mafia gunoiului speră să ne păcălească aducându-ne "progresul" incinerării deşeurilor pentru profit din energia electrică astfel obţinută", a mai spus preşedintele Asociaţiei Euroarmonia.
Pentru apărarea comunei de dezastrul care i se pregăteşte, la Tribunalul Judeţean Maramureş s-au demarat două procese: unul de către cetăţenii din satul Sârbi, iar celălalt de către cetăţenii din satul Buzeşti. La Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare continuă cercetările pentru fals şi uz de fals sub semnătură privată.
Pentru a aduce problema în atenţia autorităţilor, pe internet circulă o petiţie care se poate viziona şi semna Aici.