Tusk: pentru a fi europeni adevărați, trebuie să rămânem deschiși și toleranți

© Flickr / Platforma Obywatelska RPDonald Tusk, presidente del Consejo Europeo
Donald Tusk, presidente del Consejo Europeo - Sputnik Moldova-România
Abonare
"Acordul cu Turcia nu este perfect și suntem pe deplin conștienți de riscurile și punctele sale slabe", a menționat președintele Consiliului European în raportul său prezentat miercuri în fața parlamentarilor europeni.

CHIȘINĂU, 13 apr — Sputnik. Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a prezentat, miercuri, Parlamentului European un raport privind criza migrației, în care a subliniat că strategia de salvare a Zonei Schengen deocamdată funcționează și că în ultimele două luni s-a reușit să se evite colapsul acesteia.

Referindu-se la acțiunile pe care le-a întreprins Uniunea Europeană în vederea stopării afluxului de migranți din Orientul Mijlociu, șeful Consiliului European a menționat summitul UE-Turcia, însă cu rezerve față de perspectivele de reușită a Acordului la care s-a ajuns.

„Suntem îngrijorați de toate sarcinile și greutățile în rezolvarea acestei crize. Am crezut că de la început că este o iluzie periculoasă de a crede că există o soluție ideală și sută la sută eficientă… Acordul cu Turcia nu este perfect și suntem pe deplin conștienți de riscurile și punctele sale slabe", a spus Tusk.

Oficialul european a mai punctat că cetățenii europeni trebuie să rămână a fi toleranți și deschiși față de refugiații care au ajuns în țările lor, iar tensiunile trebuie transformate în energie pozitivă.

„Pentru a fi adevărați europeni trebuie să rămânem deschiși și toleranți, dar, în același timp, rezistenți și eficienți. Tensiunile sunt naturale. Iar fenomenul european a constat în abilitatea de a le transforma în energii pozitive. Și acest fenomen trebuie păstrat", a încheiat președintele Consiliului European.

Potrivit datelor FRONTEX, în anul 2015 în Uniunea Europeană au ajuns aproximativ 1,8 milioane de migranți.

Fluxul de știri
0