Zi neagră pentru clienţii prostituatelor. Iată ce a decis Parlamentul

© Flickr / ALlisson HFrau
Frau - Sputnik Moldova-România
Abonare
Activitatea prostituatelor nu este ilegală. Însă persoanele care vor apela la serviciile loc riscă să plătească nu doar pentru serviciile prostituatelor, ci şi sume mari la stat. Este vorba despre o decizie a parlamentului francez, adoptată miercuri.

CHIŞINĂU, 7 apr – Sputnik. Parlamentul Franţei a introdus miercuri amenzi pentru persoanele care vor apela la serviciile prostituatelor. În schimb practicantele celei mai vechi meserii din lume nu vor fi sancţionate în nici un fel pentru activitatea lor, informează Euronews. Cea mai mică amendă va fi de 1500 de euro.

Astfel, pentru apelarea la serviciile prostituatelor amenda va constitui 1500 d eeuro, însă cei care vor recidiva, vor achita deja 3500 de euro.

Noile reglementări au provocat reacţii controversate. În timp ce unele organizaţii au salutat noile reglementări, opinând că astfel femeile care practică prostituţia vor fi protejate împotriva abuzurilor, altele susţin că situaţia femeilor din această „profesie” va fi de acum încolo mult mai dificilă. Ele ar putea fi obligate să accepte condiţii mult mai periculoase, susţin contestatarii acestor modificări.

Practicarea prostituţiei nu este interzisă în Franţa, însă afişarea publică a ofertei pentru aceste servicii este interzisă prin lege, mai informează sursa citată.

Fluxul de știri
0