Privatizarea a făcut distrugeri mai mari decât cele două războaie mondiale

© SputnikRONI, bani
RONI, bani - Sputnik Moldova-România
Abonare
FMI și Banca Mondială nu își justifică existența, singura cale de dezvoltare fiind producția proprie de capital, a spus economistul Constantin Cojocaru în dialog cu jurnalistul Iurie Roșca.

BUCUREŞTI, 6 Apr — Sputnik. Constantin Cojocaru a vorbit despre Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Organizația Mondială a Comerțului, dar și despre secretul bunăstării în Elveția, în cadrul unui dialog cu jurnalistul de la Chișinău Iurie Roșca.

Fiind solicitat să se refere la activitatea celor trei instituții mondiale Cojocaru a spus că doar Organizaţia Mondială a Comerţuluiîşi justifică oarecum existenţa cu condiţia să fie democratizată.

"După cunoştinţele mele, una singură din cele trei s-ar justifica oarecum.Organizaţia Mondială a Comerţului, cu condiţia să fie democratizată. De celelalte două popoarele n-au nevoie. Ele suntnişte instrumente prin care îşi exercită interesele transnaţionale — FMI şi BM. Lumea poate să traiască foarte fericită fără aceste douăinstituţii", a menționat economistul.

El a mai adăugat că munca proprie, capitalul propriu și investițiile proprii în economie sunt singurele căi de a ajunge la bunăstare.

"Noi trebuie să le spunem oamenilor căsingura cale de a ajunge la bunăstare e munca proprie, producţia, economisirea unei părţi din ce produci pentru a investi şi a crea capitalul nostru propriu. Nu e nevoie nici de FMI să vină să ne spună că trebuie să privatizăm, adică să vindem şi fabrici,şi uzine, şi terenuri, şi păduri, şi servicii publice. Nu avem nevoie de asta. Noi avem nevoie numai de muncă, producţie, economisire, investiţii, capitalul nostru", a precizat Cojocaru.

Economistul român a precizat că privatizarea a făcut distrugeri mult mai mari decât cele două războaie mondiale în ceea ce înseamnă pierderile de capital şiconsecinţele sociale. Elveţia, spre exemplu, este dezvoltată nu datorită băncilor, ci datorită producţiei proprii de capital în mod democratic.

"Elveţia este un exemplu. Este o economie puternic tehnologizată. Important e căelveţienii au acumulat capital,au reuşit să şi-l şi păstreze. Acest capital odată acumulat el rămâne şi tot creşte. Şi nu există altă soluţie pe lume să creşti bunăstarea decât crescând valoarea capitalului utilizat în economie. El în mod natural creşte de la un an la altul dacă nu intervin factori destructivicum ar fi un război sau cum ar fi ceva mai rău decât războiul — privatizările din fostele ţări comuniste. Privatizarea a făcut distrugeri mult mai mari decât cele două războaie mondiale; mă refer la pierderile de avuţie, pierderile de capital. Asta este explicaţia. Nu are nicio legătură cu faptul că în Elveţia băncile sunt foarte solide şi din cauza asta foarte mulţideţinători de lichidităţiîşi depun banii acolo. Asta se datorează stabilităţii economice a Elveţiei care provine din caracterul democratic al capitalului", a punctat Constantin Cojocaru.

Economistul a mai subliniat că în Elveția, stat de la care România ar trebui să ia exemplu, capitalul nu este concentrat, nu este oligarhizat, dar este distribuit la o masă mare de oameni.

Fluxul de știri
0