Economist: liberalismul nelimitat a ruinat România

© Sputnik / Сергей Аверин / Accesați arhiva multimediaЯсиноватский машиностроительный завод в Донецкой области
Ясиноватский машиностроительный завод в Донецкой области - Sputnik Moldova-România
Abonare
Constantin Cojocaru crede că democratizarea capitalului şi trecerea lui din proprietatea privată a celor puțini în proprietatea poporului este singura soluție de eliminare a sărăciei și de dezvoltare a țării.

BUCUREŞTI, 31 mar — Sputnik. Într-un dialog purtat la București cu jurnalistul din Republica Moldova Iurie Roșca, economistul Constantin Cojocaru propune impozitarea progresivă a capitalului și a averilor în paralel cu crearea unui Fond Național de Investiții.

Cauzele dezastrului economic din România precum și soluțiile de a ieși din impas au fost clar enunțate de Cojocaru: România este săracă și subdezvoltată pentru că autoritățile au implementat după 1989 liberalismul nelimitat.

"Cum ar putea ca oamenii să devină proprietari de capital, astfel încât tot profitul să rămână în mâna lor? Atunci nu ne mai deranjează faptul că vin mărfuri din afara țării pentru că ele vor veni numai dacă noi nu suntem în stare să producem marfa respectivă la un preț competitiv", a afirmat Cojocaru.

Soluția propusă de economist este impozitarea progresivă a capitalului și a bunurilor de lux, crearea unui Fond Național de Investiții, intervenția statului în favoarea micului producător și în defavoarea corporațiilor, aplicarea la scară largă a distributismului.

"Facem o impozitare progresivă a capitalului și a averilor, extinsă și la averea care nu e capital (vile, proprietăți, etc); formăm un Fond Național de Investiții pentru ca banii să nu mai plece în afară. Nu e noutate, alte state fac, vedeți Norvegia. Apoi punem la dispoziția cetățenilor acești bani. România primește 2, 3 miliarde de euro de la Uniunea Europeană pe an. Prin aplicarea acestui proiect am putea strânge 30, 40 de miliarde de euro pe an", spune economistul.

Se pune la dispoziția oamenilor capital, iar ei vin cu proiecte. În felul acesta putem să devenim competitivi cu mărfurile care vin din afara României. Democratizarea capitalului este singura soluție de eradicare a sărăciei și oligarhiei, dar și de creare a prosperității generalizate. Un singur obstacol există, și anume neoliberalismul sau liberalismul neîngrădit de către stat.

"Scopul neoliberalismului este să împiedice democratizarea capitalului, să împiedice construcția unei economii democratice, adică a unei economii distributiste. Ar fi bine dacă mijloacele de producție a capitalului s-ar afla în proprietatea celor care muncesc. Proprietatea privată asupra capitalului generează implacabil concentrarea capitalului în mâini din ce în ce mai puține. Dacă lași să funcționeze fără intervenția societății, fără intervenția statului, liberalismul duce inevitabil la oligarhie", a mai precizat Constantin Cojocaru.

Invitatul jurnalistului Iurie Roșca a mai precizat că nu se deosebește cu nimic din punct de vedere social capitalismul oligarhic de economia comunistă. Economistul a subliniat că economia comunistă e forma absolută a economiei oligarhice, deoarece ajunge un singur om să dicteze ce să facem cu capitalul.

Fluxul de știri
0