CHIȘINĂU, 23 mar — Sputnik. Moscova speră că partenerii europeni vor lăsa deoparte jocurile geopolitice, având în față terorismul, și își vor uni eforturile cu Federația Rusă în lupta cu teroarea.
„Întrevederea de astăzi dă posibilitatea de a continua dialogul nostru consistent, cu atât mai mult că în ultimul timp contactele noastre bilaterale s-au activizat nu doar între instituțiile de politică externă, dar și pe liniile interparlamentară și interregională", a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, la începutul întâlnirii sale cu șeful MAE al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, care se află într-o vizită la Moscova.
Potrivit lui Lavrov, aceste negocieri reprezintă „o posibilitate bună de a discuta planurile de mai departe în sfera bilaterală".
„Și, desigur, să facem schimb de opinii privind afacerile internaționale, care devin tot mai dificile", a adăugat ministrul rus.
El a amintit că Federația Rusă și Germania acționează împreună în direcția reglementării crizei din Ucraina și în sfera reglementării siriene în cadrul formatelor de lucru internaționale.
„Discutăm și alte probleme actuale contemporane de pe continentul european și alte regiuni… Mizez pe un dialog constructiv", a spus Lavrov.