CHIȘINĂU, 29 feb — Sputnik. Premierul Ucrainei, Arseni Iațeniuk, pledează pentru vânzarea prin licitație a 1 milion de hectare de teren proprietate a statului. Despre aceasta el a vorbit duminică, în cadrul unei emisiuni săptămânale la un post de televiziune ucrainean.
El a menționat că autoritățile trebuie să continue reforma funciară.
„Consider că trebuie vândute la o licitație deschisă și transparentă 1 milion de hectare de teren proprietate a statului, care se află astăzi în circuitul tenebros și corupt", a spus premierul ucrainean.
Totodată, el nu a precizat dacă este vorba de teren arabil sau nu.
Ucraina încearcă din anul 2004 să liberalizeze vânzarea-cumpărarea terenurilor agricole, însă această inițiativă era mereu blocată de Parlament, care introducea moratoriul corespunzător. Acesta își va înceta acțiunea în anul 2017.
Problema anulării moratoriului pentru vânzarea pământurilor arabile este un subiect de importanță socială largă. Cetățenii ucraineni se îngrijorează că odată cu anularea moratoriului terenurile lor ar putea fi cumpărate la preț de nimic de către marii businessmani. Autoritățile promit să reglementeze această problemă de o asemenea natură pentru a nu permite speculații pe piața funciară.