Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

România este aproape de Moldova, dar creditul va fi acordat peste luni de zile

© privesc.euKlaus Iohannis
Klaus Iohannis - Sputnik Moldova-România
Abonare
Preşedinţii Republicii Moldova şi României, Nicolae Timofti şi Klaus Iohannis, au făcut miercuri la Bucureşti declaraţii pentru presă. Şeful statului român a precizat că România doreşte să sprijine Republica Moldova în actuala situaţie foarte dificilă, însă asta se va întâmpla numai în anumite condiţii şi peste câteva luni de zile.

CHIŞINĂU, 17 feb – Sputnik. Unul dintre subiectele de bază discutate de preşedinţii Republicii Moldova şi României a fost sprijinul financiar pe care autorităţile de la Bucureşti ar intenţiona să-l acorde celor de la Chişinău. Din declaraţiile lui Klaus Iohannis ar rezulta că vor mai trece luni până când abia o primă tranşă din creditul de 150 de milioane de euro va fi oferită Chişinăului.

După ce s-a arătat onorat de vizita lui Nicolae Timofti şi a făcut o serie de constatări privind colaborarea bilaterală din ce în ce mai intensă şi profunzimea bunelor relaţii, Klaus Iohannis a vorbit şi despre acordarea creditului de 150 de milioane de euro Republicii Moldova.

„Noi, România, declarăm că suntem alături de Republica Moldova. Noi doi (Timofti şi Iohannis, n.red.) credem acest lucru. Pe de altă parte este evident că sprijinul pe care dorim să-l dăm Republicii Moldova, în special în privinţa finanţelor – împrumutul rambursabil, dar şi ajutorul umanitar nerambursabil, va fi atunci când vom constata şi noi progrese în abordarea publică din Republica Moldova”, a declarat Iohannis.

Preşedintele României a mai menţionat:

„Aşteptăm să vedem reforme, după care vom putea să purcedem la acordarea primei tranşe”.

Şeful statului român a precizat că guvernarea de la Chişinău trebuie să poată prezenta dovezi despre buna guvernanţă bancară, să facă reforme în justiţie şi să aibă o foaie de parcurs cu Fondul Monetar Internaţional.

„Însă nu ştim dacă acest proces durează o lună, trei sau şase”, a mai spus Iohannis.

Până atunci, potrivit lui Iohannis, România va acorda un ajutor umanitar, or, urgent de un asemenea sprijin ar avea nevoie întâi de toate cetăţenii din Republica Moldova.

Iohannis s-a arătat optimist că guvernul de la Chişinău va face faţă greutăţilor şi provocărilor.

 

Fluxul de știri
0