BUCUREȘTI, 24 nov - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Viorica Dăncilă a acordat jurnalistei Sabina Iosub primul interviu după anunțarea rezultatelor.
”Rezultatul final nu mai poate fi schimbat, dar PSD a mai crescut”, a dezvăluit Dăncilă primele date în urma numărătorii paralele făcută de PSD.
Care este opinia în PSD? ”Votul românilor a ales – nu putem fi nemulțumiți de ceea ce au votat românii”, spune Dăncilă, precizând că ”ne vom concentra pe alegerile locale, având în vedere că s-a obținut același număr de voturi ca în 2016”.
Întrebată de ”obiceiul” PSD de a-și înlocui liderul după o înfrângere, Viorica Dăncilă a răspuns simplu: ”Nu am luat în calcul acest lucru, intrăm în sărbători, apoi în campanie”.
Ce vă reproșați? – a întrebat jurnalista Sabina Iosub. ”Poate că am început foarte târziu campania”, a spus Dăncilă, motivând că ”PSD a trecut printr-o perioadă foarte dificilă”, referindu-se la condamnarea lui Liviu Dragnea.
Desigur, întrebarea cheie a fost ”Demisionați?”. ”Sunt o persoană puternică, nu am lăsat partidul la greu”, a spus Dăncilă. ”Atunci când partidul are nevoie de tine, nu faci un pas în spate”.
”Cu certitudine nu îmi dau demisia”, a declarat ferm Viorica Dăncilă, completând – ”dacă însă colegii consideră, atunci trebuie să facem un congres”.
Ce este de reproșat… am deschiderea de a asculta pe fiecare, a promis în finalul interviului președintele PSD.