EDITORIALIST
Editoriale și analize de actualitate, pe subiecte fierbinți ce țin de politică, economie, societate, relații internaționale, conflicte, securitate, SUA, UE, NATO, Rusia, China, România

Putin și Xi vor continua „Marșul cel lung”

Vladimir Putin și Xi Jinping
Încrederea personală a liderilor este cel mai important factor în relațiile dintre Rusia și China.
Sputnik
Întâlnirile de la Moscova între Vladimir Putin și Xi Jinping, care au început luni, vor continua până miercuri, când va fi petrecut distinsul oaspete. Dar nu există nicio îndoială că principalul s-a produs luni - în cursul convorbirii informale la Kremlin și cinei prietenești tete-a-tete . În ultimul an, cei doi lideri s-au întâlnit o singură dată - în septembrie, la Samarkand, (în marja summitului SCO),însă acolo a avut loc întâlnirea delegațiilor, iar comunicarea informală a fost evident limitată în timp. Conversațiile telefonice regulate nu pot înlocui comunicarea față în față – și iată că acum Putin și Xi vor avea suficient timp pentru a discuta totul. Dar ce este acest tot - ce anume vor discuta?
Această chestiune i-a excitat într-atât pe mulți și în ​​Occident, și în Rusia, încât unii au numit actuala întâlnire drept istorică, iar alții au început să aștepte de la ea niște consecințe uriașe - de exemplu, o propunere comună a Rusiei și Chinei privind suspendarea acțiunilor de luptă în Ucraina și începerea negocierilor între Moscova și Kievul prin mijlocirea chineză sau anunțuri despre livrarea de armamente chinezești către Rusia. Dar toate acestea sunt fantezii sterile despre orice și despre nimic - pentru că nimic din toate acestea nu se va întâmpla. Totuși, semnificația întâlnirii dintre Putin și Xi nu va fi mai puțin considerabilă din această cauză - dimpotrivă, tocmai lipsa senzaționalului este cel mai important semn al faptului că relațiile ruso-chineze se vor consolida în continuare, devenind, potrivit lui Putin, „piatra de temelie a stabilității globale”.
Pentru că Putin și Xi au adoptat în mod conștient cursul de apropiere între cele două țări – chiar și atunci când conflictul din Ucraina nu a dus la o confruntare directă între Rusia și Occident. Evident, apropierea ruso-chineză a început încă în anii 90 (pe timpul lui Jiang Zemin) și a continuat în anii 2000, pe timpul predecesorului lui Xi, Hu Jintao, dar în acei ani Moscova și Beijingul încă nu conștientizau cât de mult avem nevoie unul de celălalt. Sigur, caracterul strategic al relațiilor a fost o alegere deliberată a ambelor părți, însă niciuna dintre ele nu înțelegea cât de curând va trebui să fim umăr la umăr împotriva hegemonului atlantic.
EDITORIALIST
Operațiunea specială: Perspectivele contraofensivei armatei ucrainene
Rusia a fost prima care a renunțat la iluzia posibilității de a amâna ciocnirea: discursul lui Putin de la Munchen a trasat linia. Trei ani mai târziu, China a respins propunerea americană cu privire la „G-2”, întrezărind pe bună dreptate acolo o capcană în care hegemonul dorea să atragă China care îl ajungea din urmă, dar a continuat să pornească de la faptul că concurența cu America nu se va transforma încă mult timp în confruntare. Către începutul anilor 2010, Rusia și China s-au pomenit într-o situație în care trebuiau să decidă în privința amplorii cooperării lor: în mod evident ea trebuia transferată la un nou nivel, mult mai înalt.
Însă atunci situația internă din ambele țări încă nu era favorabilă acestui lucru - la noi Putin încă nu revenise la Kremlin, rămânând șeful guvernului, iar China se pregătea să schimbe prima persoană în stat. Abia către 2012 a venit certitudinea: Putin a devenit din nou președinte (depășind rezistența și rebeliunea părții pro-occidentale a elitelor, și nu numai a celei oligarhice), iar Xi a ajuns la conducerea PCC. În primăvara anului 2013, a devenit și președintele RPC și în prima sa vizită la Moscova s-a format acel „G-2”, care de atunci a avut deja patruzeci de întâlniri.
Deja atunci, Xi și Putin au înțeles că pot avea încredere unul în altul și că relația lor nu este limitată în timp. Adică, se poate lucra pentru viitor – și în ​​relațiile bilaterale, și pe arena mondială (și această parte a interacțiunii devenea din ce în ce mai importantă). Încrederea personală a liderilor este cel mai important factor în relațiile dintre țările noastre - fără ea, așa cum a demonstrat experiența lui Hrușciov și Mao, ar putea să se prăbușească chiar și cea mai puternică alianță reciproc avantajoasă.
Cu toată deosebirea de mentalitate și cultură a Chinei și Rusiei, Putin și Xi nu au nevoie să recurgă la viclenie unul cu altul, ei își pot permite să fie sinceri și onești. Anterior, apropierea celor două țări era împiedicată de elemente de neîncredere - nu în relațiile personale dintre Xi și Putin, ci în evaluarea reciprocă de către elite și autorități. În plus, o astfel de neîncredere era amplificată activ atât de inamicul nostru comun, cât și de forțele pro-occidentale din țările noastre.
De exemplu Beijingul, după venirea lui Trump la putere (care a început războiul comercial cu China), era mai mult decât îngrijorat de posibilitatea unei reorientări a Rusiei către SUA: dar dacă Moscova va dori și va fi în stare să se înțeleagă cu Washingtonul în privința încetării confruntării din cauza Ucrainei și va deveni pentru China nu un aliat de nădejde, ci un observator neutru, dacă nu chiar inamic? Este clar că toate aceste temeri deja atunci păreau inventate, dar nu pentru că toată activitatea lui Trump era blocată cu succes de „statul profund”, ci pentru că nici teoretic Moscova nu ar fi avut încredere în nicio promisiune de-a Washington pentru a participa la descurajarea Chinei.
EDITORIALIST
Zborurile MQ-9 Reaper la țărmurile Crimeii sunt interzise și Pentagonul a înțeles asta
Însă nu ar trebui să uităm cât de des în acei ani în Rusia însăși așa-zișii experți discutau subiectul absolut născocit al „transferului puterii”, adică plecării lui Putin - și devine clar că chinezii pur și simplu nu puteau să nu ia în calcul și această variantă. Ținând cont de istoria relațiilor țării noastre cu China, acolo pur și simplu nu au putut să nu ia în calcul riscul unei schimbări a cursului Moscovei după schimbarea primei persoane (ar veni un tiran convențional precum Hrușciov care ar începe să flirteze cu America. Nici cu Statele Unite nu ar fi ieșit nimic, dar și cu China s-ar fi certat).
După reforma constituțională din 2020 din Rusia, toate incertitudinile au fost înlăturate: nu numai Putin și Xi pot fi siguri unul de altul, dar autoritățile din ambele țări nu vor fi distrase de griji inutile. Iar după începerea operațiunii speciale s-a accelerat și reînnoirea elitei rusești. Și dacă înainte mulți nu priveau prea serios serios „reorientarea spre Est” a lui Putin, acum nici chiar „occidentalii” de ieri nu au încotro.
Iar celor care au ales Occidentul nu le rămâne decât să râdă prostește de faptul că „Xi Jinping l-a înaintat pe Putin la funcția de președinte al Rusiei”, după ce președintele RPC, vorbind despre alegerile care urmează să aibă loc anul viitor, a declarat că „sunt sigur că poporul rus vă va sprijini puternic în bunele dumneavoastră începuturi”. Încercările de a le inocula cetățenilor noștri ideea că Rusia se transformă într-un vasal al Chinei sunt avantajoase doar pentru cei care speră să-i despartă, să-i certe pe ruși și chinezi pentru a-i împiedica să lucreze împreună asupra declinului ordinii mondiale atlantice. Dar Putin și Xi nu au de gând să-și oprească „Marșul cel Lung” pe această cale și nimeni nu-i poate abate din drum.