Cum l-au întâmpinat aliații pe Zelenski și de ce deocamdată nu i-au dat ceea ce și-a dorit – citiți în materialul lui Mihail Katkov și Renat Abdulin pentru RIA Novosti.
Cu permisiunea SUA
Prima destinație a fost Londra, unde liderul Ucrainei s-a întâlnit cu prim-ministrul britanic Rishi Sunak, Charles al III-lea, și a ținut de asemenea un discurs în Parlament.
Despre apropiata sosirea a lui Zelenski în capitala Marii Britanii s-a aflat când avionul prezidențial era în aer. Data vizitei nu a fost aleasă întâmplător. Cu puțin timp înainte de aceasta, Joe Biden și-a ținut discursul în Congresul american și a promis că va ajuta Kievul „atât cât va fi nevoie”. Probabil, declarația stăpânului de la Casa Albă a însemnat undă verde pentru partenerii de peste ocean.
În urma lui Biden, premierul britanic Rishi Sunak, l-a asigurat pe Zelenski de sprijin în continuare. Potrivit acestuia, Londra va depune toate eforturile „pentru instruirea militarilor ucraineni, aceasta fiind extinsă asupra piloților pentru avioane de vânătoare”.
Zelenski, la rândul său, a comis iarăși un pas „de mare efect”. În decembrie el a adus în Congresul american steagul Ucrainei cu mesajele soldaților FAU, iar acum a oferit în dar Camerei Comunelor o cască de aviație cu inscripția: „Avem libertate, dă-ne aripi pentru a o apăra".
Pe rețelele de socializare au început chiar discuții că „darul” ar aparține „fantomei Kievului” – pilotul mitic care ar fi doborât zeci de avioane de luptă rusești.
Anterior, un reprezentant al cancelariei lui Sunak a declarat cu prudență: nu este planificată transmiterea avioanelor de luptă către Ucraina în viitorul apropiat, dar problema va fi studiată. Potrivit oficialului, pentru a expedia Eurofighter Typhoon este nevoie de permisiunea Italiei, Spaniei și Germaniei, iar pentru F-35 este nevoie de acordul SUA.
Premierul britanic însuși, deși nu a pomenit direct despre livrările de avioane de luptă, a făcut aluzii destul de clare. „Instruirea (piloților ucraineni) le va permite să piloteze avioane de luptă moderne care corespund standardelor NATO”, a subliniat Sunak.
Un Macron „schimbat”
Direct de la Londra, Zelenski a zburat la Paris, unde s-a întâlnit cu omologul său francez Emmanuel Macron și cu cancelarul german Olaf Scholz, venit special din Germania.
Ambii lideri europeni, la fel ca cei american și britanic, l-au asigurat pe președintele ucrainean de sprijinul lor. Dar din nou s-a trecut fără concretizări.
"Noi am demarat în ultimele săptămâni noi livrări de echipamente de apărare, vom continua aceste eforturi și vom discuta împreună necesitățile operative ale Ucrainei. Vom acționa întotdeauna în deplină coordonare cu partenerii și aliații noștri", a declarat Macron.
Scholz a amintit despre recenta decizie cu privire la furnizarea tancurilor, promițând „să procedeze la fel în viitor, cât va fi necesar”.
Zelenski a părăsit Parisul vizibil însuflețit. Într-un interviu acordat publicației Le Figaro, el a menționat ajustările în poziția oficială a președintelui Franței. Încă în vara anului trecut, el declara deschis că Occidentul nu ar trebui să încerce să umilească Rusia. O astfel de retorică a provocat un val de critici, dat fiind faptul că Macron a încercat anterior să-și asume rolul unui pacificator, și nu al unui ”șoim” antirusesc.
„Eu cred că el s-a schimbat – și de data aceasta s-a schimbat cu adevărat”, a menționat Zelenski. Posibil, aceasta este o încercare de a prezenta dezirabilul drept realitate: Parisul, în pofida asistenței militare acordate Ucrainei, insistă în continuare asupra soluționării conflictul pe cale diplomatică.
Planurile în privința Uniunii Europene
După întâlnirea de la Paris, Zelenski – împreună cu Macron – s-au îndreptat spre Bruxelles, pentru a vorbi în Parlamentul European și la summitul UE.
În discursul adresat deputaților europeni, președintele Ucrainei a abordat și chestiunea sprijinului politic pentru țara sa.
„Pentru prima dată în istoria sa, UE oferă asistență militară de o asemenea amploare. Și, pentru prima dată în istorie pregătește, cred, o apreciere pozitivă a reformelor interne într-o țară europeană care se apără și în acelaşi timp își modernizează instituţiile. Ne apropiem de Uniunea Europeană. Ucraina va fi membră a UE", și-a exprimat încrederea Zelenski.
Șefa Parlamentului European, Roberta Metsola, l-a susținut pe președintele ucrainean și a mers și mai departe. „Acum țările UE trebuie să ia rapid o decizie privind punerea la dispoziția țării dumneavoastră a avioanelor și sistemelor cu rază lungă de acțiune”, a spus ea.
Avioane atârnau în aer
Reuniunea de urgență a Consiliului European a fost finalul turneului lui Zelenski.
El le-a mulțumit liderilor UE și a îndemnat din nou să-i fie transmise Kievului încă mai multe arme, inclusiv avioane de luptă.
"Vă sunt recunoscător tuturor celor care ajutați, vă sunt recunoscător tuturor celor care înțeleg cât de mult are nevoie Ucraina de aceste oportunități acum. Avem nevoie de tunuri de artilerie, obuze pentru ele, tancuri moderne, rachete cu rază lungă de acțiune, aviație modernă", a declarat el.
În același timp, Macron le-a spus jurnaliștilor în marja întâlnirii de la Bruxelles că la Paris nu a fost vorba despre livrările de avioane. Potrivit președintelui francez, acum este mai important să fie discutați pașii conveniți deja, dar nu perspectivele pe termen lung.
Spre anul 1991
Șeful Centrului pentru Securitate Internațională IMEMO, membrul corespondent al AȘR Aleksei Arbatov, consideră că Ucraina va trebui să se mulțumească deocamdată doar cu promisiunile de a primi avioane.
"Din motive pur materiale, Europa nu poate oferi imediat Kievului tot ceea ce cere. În același timp, Zelenski își va convinge, cel mai probabil, partenerii să livreze tancurile mai devreme decât peste două-trei luni, pentru că o parte dintre ele este deja în Europa de Est", menționează expertul.
Potrivit acestuia, transmiterea avioanelor către Ucraina este pentru europeni o operațiune mult mai complicată și responsabilă, deoarece va fi greu de controlat cum vor fi folosite, unde vor fi trimise și cu ce vor fi echipate. "Între timp, toate avioanele de luptă moderne sunt capabili să lovească ținte la distanțe de sute de kilometri. Există pericolul că Kievul va începe să le folosească pentru a lovi ținte în adâncul Rusiei", subliniază Arbatov.
Așa ori altfel, expertul nu are nicio îndoială că Occidentul îi va oferi Ucrainei toate armamentele necesare, pentru a împiedica înaintarea trupelor ruse. În același timp, nu există nicio certitudine că europenii îi vor ajuta pe ucraineni să recucerească Crimeea sau pământurile RPD și RPL în granițele de până în 2022: în acest caz vor fi foarte multe pierderi umane, iar amenințarea unui război nuclear va înceta să mai fie o iluzie. Și dacă vorbim despre un atac asupra teritoriului Rusiei în granițele din anului 1991, atunci practic toate țările UE se vor pronunța împotrivă.
Conducătorul Centrului de Studii Germane de la Institutul Europei, Vladislav Belov, atrage atenția asupra faptului că liderii Uniunii Europene deocamdată refuză ferm să furnizeze avioane de luptă. Acest lucru este evident mai ales în cazul lui Scholz. Potrivit cancelarului german, acest lucru va duce la un risc inacceptabil de război între Rusia și NATO.
„Moscova ar putea să atace bazele aeriene din Polonia, de unde vor decola avioanele transmise Kievului”, este de părere Belov.
Totuși, asta nu înseamnă că Ucraina și membrii alianței antirusești, din care fac parte principalele țări occidentale, nu vor reuși să înfrângă rezistența cancelarului german. La urma urmelor, în Germania există forțe politice care cer continuarea înarmării Kievului.