Către sfârșitul lunii octombrie, fundalul emoțional al știrilor internaționale nu a devenit nici cu o iotă mai senin. Ministerul rus al Apărării a venit luni cu un raport oficial care nu a inspirat deloc un optimism suplimentar. Statul Major General, în baza datelor mai multor instituții de informații, afirmă fără echivoc că Ucraina nu numai că a finalizat practic lucrările privind crearea unei bombe atomice „murdare”, dar și este gata (citește - a primit permisiunea directă de la sponsorii occidentali) să o folosească pe propriul teritoriu.
Kievul imediat, sporind de câteva ori volumul fonului informațional și densitatea publicațiilor, s-a grăbit să infirme această declarație, punând în mod obișnuit totul pe seama altcuiva, adică acuzând Rusia că se pregătește pentru un atac nuclear. Însă mai multe despre asta ceva mai târziu, dar pentru moment aș vrea să amintesc o serie de prevederi cheie din secțiunea de fizică și fapte din istoria recentă.
Însuși termenul „bombă murdară”, cât ar părea de ciudat, s-a născut cu câțiva ani înainte de începerea efectivă a lucrărilor de la prima îmbogățire de uraniu până la stadiul de armă. Ideea a fost formulată de scriitorul american de science-fiction Robert Heinlein, care, prin puterea sa de previziune, a anticipat cu trei ani lansarea unui reactor experimental în cadrul proiectului istoric ”Manhattan”. În același timp, spre deosebire de confratele său „curat”, care și-a demonstrat puterea distructivă mortală asupra orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki, arma nucleară „murdară” așa a și rămas la secțiunea teorie acceptabile și realizabile. Fără îndoială, din fericire.
Având o umplutură radioactivă, „bomba murdară” în același timp este fundamental diferită de muniția atomică militară în ceea ce privește mecanica acțiunii. În aceasta din urmă, încărcătura inițială de substanță explozibilă declanșează reacția în lanț de fisiune a nucleului atomic, care provoacă în combinație și un impact mecanic distructiv al masei de aer, și perturbări electromagnetice puternice care pot scoate din funcțiune electronica, și contaminarea ulterioară a teritoriului cu produse radioactive de înjumătățire. Ca urmare a exploziei muniției nucleare standard, se formează izotopi de stronțiu-89, stronțiu-90, cesiu-137, zinc-64 și tantal-181, care pătrund în sol, apă și în corpul uman, provocând la doze mari boala de iradiere, iar la expunere mai slabă provoacă boli severe ale sângelui și măduvei osoase. O particularitate mai puțin cunoscută este că majoritatea izotopilor menționați mai sus au un timp de înjumătățire destul de scurt și deja chiar peste cinci - zece ani teritoriul care a fost supus atacului poate fi repopulat. Hiroshima și Nagasaki pot fi aduse în calitate de exemplu: locuitorii s-au întors și au început să-și reconstruiască orașele deja peste patru ani după atacul american.
Crearea unei bombe nucleare clasice este extrem de anevoioasă – necesită eforturi de cercetare și materiale foarte mari . Chiar și astăzi, doar puține state au atins nivelul acelui potențial științific și tehnic care să le permită îmbogățirea uraniului până la stadiul de armament, precum și să producă mijloace tactice și strategice de transportare. Țările care dețin arme nucleare își păzesc cu grijă secretele atomice și prin orice modalități, cu o unanimitate uluitoare, înăbușă orice încercare de extindere a listei. Totuși, acest lucru nu a împiedicat aceeași RPDC să-și dezvolte și să pună în aplicare propriul program nuclear.
La rândul ei, bomba atomică „murdară” este extrem de atractivă pentru țările slabe sau în regres, cum ar fi, de exemplu, Ucraina, anume pentru că nu necesită un cluster puternic de cercetare și producție. Este suficient să ai doar o anumită rezervă de materiale radioactive sau deșeuri și un mijloc relativ primitiv de transportare, să zicem, un analog al unei rachete antinavă. În acest caz, focosul rachetei sau al proiectilului de artilerie nu este folosit pentru a începe o reacție în lanț de fisiune, ci doar pentru a pulveriza și a maximiza răspândirea substanțelor periculoase. Deși extrem de primitivă, această metodă permite utilizarea unei game nelimitate de elemente radioactive, inclusiv a celor al căror timp de înjumătățire este de sute și chiar mii de ani. Adică, teritoriul de asupra căruia va exploda muniția cu un container umplut cu uraniu convențional va fi contaminat garantat pentru multe generații înainte. Și solurile, și straturile acvifere, și vegetația. De acea, numai cei care fie își urăsc adversarul până la orbire, fie sunt gata de orice sacrificii, inclusiv pierderea propriilor teritorii și a sănătății cetățenilor, pot decide să folosească o astfel de bombă.
În cazul Ucrainei, ambele condiții s-au întâlnit într-un punct al spațiului și timpului.
Când astăzi Vladimir Zelenski, afișând pentru cameră o față onestă și tragică, spune că Ucraina nici măcar nu s-a gândit la arme nucleare, el minte. Pentru că pe 19 februarie 2022, adică înainte de începerea operațiunii militare speciale, la Conferința de la Munchen pentru Securitate în Europa, el a declarat că Kievul își rezervă dreptul incontestabil de a-și restabili propriul potențial nuclear de atac. Pe parcursul următoarelor luni ale operațiuni speciale, el le-a cerut sponsorilor săi occidentali să aplice o lovitură nucleară preventivă împotriva Rusiei, deși cea din urmă nu a declarat nicicând, niciunde și niciodată la nivel oficial că ar fi gata să aplice prima o lovitură similară. De facto, președintele Zelenski cere să fie declanșat războiul nuclear, ignorând complet faptul demult dovedit că, în urma schimbului de saluturi balistice transcontinentale, nu va mai rămâne nimic viu pe planetă. Ura liderului ucrainean față de Rusia și ruși este atât de mare, încât el este gata să distrugă cu această ocazie întreaga umanitate.
La fel de critic trebuie percepute și declarațiile părții ucrainene că nu are nici dorință și nici posibilități fizice de a produce o „bombă murdară”.
Chiar și cea mai superficială analiză a hărții aplicării loviturilor de rachete și bombe în procesul operațiunii speciale arată că Moscova nu a nimicit până acum nicio întreprindere periculoasă care să fie capabilă într-un fel sau altul să participe la procesul de producere a muniției. Ceea ce nu se poate spune nicidecum despre Ucraina.
Numai asupra centralei nucleare Zaporojie, formațiunile armate ale Kievului au lansat 29 de atacuri cu utilizarea a tot felul de sisteme de artilerie, de alte zece ori centrala a fost bombardată cu ajutorul dronelor. În zona centralei nucleare au fost debarcate de patru ori trupe ucrainene de desant fluvial, care au fost respinse cu pierderi de către unitățile Gărzii Naționale, în a căror responsabilitate este să protejeze și să apere cea mai importantă centrală nucleară din Europa.
General locotenentul Kirilov indică în mod clar cine sunt executanții proiectului. Printre întreprinderi sunt numite Combinatul minier de îmbogățire estic din orașul Joltîe Vodî, regiunea Dnepropetrovsk, unde încă de pe vremea Uniunii Sovietice este realizată producția industrială și îmbogățirea uraniului pentru necesitățile industriei energetice ucrainene. În aceeași listă este și uzina chimică Pridneprovsk din Dneprodzerjinsk, unde deja de aproape șaptezeci de ani sunt produse săruri de uraniu, precum și soluții tehnologice din zgură, obținută în timpul topirii minereurilor cu conținut de uraniu și fier. În sterilul local, doar potrivit datelor confirmate, există aproximativ 40 de milioane de tone de deșeuri radioactive solide.
În același timp, Kievul are la dispoziție și alte rezerve. De exemplu, la Institutul de Cercetări Nucleare de la Kiev de pe lângă Academia de Științe funcționează absolut normal reactorul VVR-M (apă sub presiune cu fascicul, tip bazin), iar la Harkov funcționează tot din timpurile sovietice institutul fizico-tehnic care a participat la proiecte precum realizarea dispozitivului termonuclear „Uragan”. Ambele întreprinderi au continuat să studieze în toți acești ani comportamentul materialelor radioactive și al izotopilor.
Dacă am deschide presa occidentală și am căuta materiale la tema dată, nu vom găsi literalmente niciun articol în care declarația părții ruse să fie examinată cel puțin neutră. Mașina de propagandă occidentală respinge orice argumente și fapte ale Ministerului nostru al Apărării, prezentând din timp partea rusă în cele mai negre culori. Chipurile, de fapt Moscova se pregătește de un atac cu armă nucleară tactică, intenționând astfel să crească și mai mult gradul de confruntare pe linia de contact. În același timp, nici un jurnalist pro-Kiev nu a reușit să dea naștere unei concepții clare de ce are nevoie Rusia de acest lucru. Regiunile Lugansk, Zaporojie și Herson au fost eliberate în totalitate, iar regiunea Donețk – la mai mult de jumătate. Trupele ruse s-au consolidat pe noile frontiere și se ocupă de fortificarea complexă, cu sarcina clară de a opri pornirile ofensive ale armatei ucrainene. Moscova pur și simplu nu are nevoie să ridice miza până la cer, provocând un al treilea război mondial, care se poate solda cu anihilare totală.
Dar iată Kievul are o mulțime de astfel de motive.
După unele reușite în regiunea Harkov, înaintarea în continuare a trupelor a stagnat și „eliberarea victorioasă” a regiunii Lugansk a rămas doar pe hărțile generalilor ucraineni. În stepele Hersonului și lângă Nikolaev situația este și mai proastă. Chiar și cele mai odioase surse ucrainene recunosc pierderile catastrofale pe care Forțele Armate le-au suportat deja în încercarea de a dezvolta succesele operaționale. Kievul este conștient de faptul că, pe măsură ce unitățile ruse sunt completate cu forțe din numărul celor mobilizați, probabilitatea de a sparge frontul și a captura astfel de orașe mari precum Hersonul este o utopie totală și sângeroasă.
Și doar ar trebui să ținem cont că iarna este deja pe aproape, iarnă pe care șeful ”Naftogaz” a numit-o deja drept cea mai dificilă din istoria Ucrainei, întrucât țara se va confrunta cu lipsa totală de căldură și electricitate. De aceea trebuie să ne grăbim, trebuie atrași urgent în luptă soldații NATO, în ajutorul militari ucraineni răriți și înghețați în tranșee. Din punctul de vedere al legalității occidentale foarte convenționale, acest lucru poate fi făcut simulând un atac nuclear rusesc. Blocul militar occidental pur și simplu nu va reacționa la nimic altceva.
În Occident s-a format deja demult imaginea unor maniaci însetați de sânge care visează să transforme Europa și America în praf radioactiv. Pură prostie, evident, dar, având în vedere valul tot mai mare al isteriei geopolitice, rămâne să sperăm, la rândul nostru, că Bruxellesul și Washingtonul nu vor decide să se îngrădească de noua Rusie cu o fâșie de deșert radioactiv și nu se va ajunge la folosirea trucurilor murdare.