Această știre, în pofida caracterului ei local, s-a aliniat în rândul altor evenimente din ultimele zile, care mărturisesc fără echivoc că Occidentul se află la răscruce și va fi nevoit în timpul apropiat să ia o decizie principială cu privire la forma participării sale ulterioare la soarta Ucrainei.
Problema este că pe toate direcțiile procesele nu se desfășoară așa cum au planificat și au dorit de ambele părți ale Oceanului Atlantic. Și situația devine cu repeziciune critică.
Economia Rusiei a rezistat celei mai grele lovituri aplicate de sancțiunile „infernale”. În schimb pentru Europa și America acest lucru a devenit atât de dureros încât nu pot să-l ascundă. Iar în toamnă situația amenință să devină tristă de tot.
Cu izolarea Moscovei tot nu a prea mers. Mai mult decât atât, urmărind ceea ce se întâmplă, lumea non-occidentală demonstrează în mod deschis disprețul față de hegemonul global. Călătoria lui Biden în Orientul Mijlociu s-a dovedit a fi o rușine care nu poate fi acoperită cu nicio retorică însuflețitoare. În schimb Putin a avut ieri o vizită excelentă la Teheran. Dar și Lavrov a demonstrat la summitul din Indonezia că nu prea iese nici boicotarea țării noastre în G20.
Însă cel mai important - în Ucraina nu este prea mult prilej de bucurie. Evenimentele pe fronturi se dezvoltă ca și până acum lent, astfel încât experții de pe canapele nu se opresc din disputele despre aceea în a cui favoare este totuși scorul. În schimb oficialilor le scapă tot mai des declarații și decizii care dezvăluie esența a ceea ce se întâmplă. Decapitarea de către Zelenski a Procuraturii Generale și SBU, mai ales cu formularea „pentru rezultate nesatisfăcătoare în muncă” și „numeroase fapte de trădare”, vorbește de la sine.
Pentru Occident însă, anume Ucraina a devenit miza principală în lupta împotriva Moscovei. Eșecul aici este pur și simplu inacceptabil. Însă lucrurile nu merg deloc așa cum trebuie.
În Ucraina, Occidentul luptă împotriva Rusiei, folosind formațiunile armate ucrainene ca pe trupele sale proxy. În teorie, acesta a fost într-adevăr un plan genial. În primul rând, pentru că nu există riscul unei ciocniri directe a puterilor nucleare. În al doilea rând, pentru că așa este mult, mult mai ieftin decât să lupți tu însuți. Și în al treilea rând, un astfel de format de confruntare presupune epuizarea (economică, militară, socială etc.) a Rusiei, în timp ce Europa și SUA ar suporta cheltuieli minime.
Însă în cele cinci luni ale operațiunii speciale rusești a devenit evident faptul că Occidentul este înglodat tot mai adânc în Ucraina.
El este nevoit să cheltuiască tot mai mulți bani pe asta. Da, pe fundalul bulelor de trilioane de dolari umflate de mașina de tipărit, miliardele alocate s-ar putea să nu fie atât de semnificative. Doar că sprijinul societăților europene și americane pentru aceste cheltuieli, pe fundalul crize interne care se aprofundează, este într-o scădere constantă.
Occidentul este forțat să furnizeze constant armamente, în locul celor tocate de forțele unificate. Mai mult, s-a ajuns deja la exemplare dintre cele mai moderne și mai scumpe de producție occidentală. Acestea, desigur, le creează probleme trupelor rusești și republicane, dar utilizarea lor nu este nicidecum în stare să schimbe cursul acțiunilor de luptă. În afară de aceasta, Rusia învață să reziste unor astfel de arme. Dar și Kievului nu-i poți acorda încredere, ținând cont de faptul cum o parte din volumele livrate pur și simplu se evaporă, iar jurnaliștii dezgroapă fapte banale de furt și vânzare într-o parte (inclusiv în cea rusească).
Iar știrea făcută publică despre moartea suedezului a dezvăluit încă o dată problema tot mai gravă a creșterii pierderilor în rândul străinilor care luptă de partea Kievului. Fără îndoială, printre aceștia se numără și mulți mercenari banali care au venit în Ucraina pur și simplu din dorința de a face bani sau din convingeri naziste. Dar „locotenentul în retragere” este o altă chestiune, cel mai probabil, acesta era un consilier militar „în civil”. În general, este o poveste obișnuită: țările NATO și aproape-NATO folosesc o metodă veche de a se distanța oficial de conflict, dar acordând de fapt ajutor real uneia dintre părți.
Drept urmare, situația pentru țările occidentale se arată destul de alarmantă: se pierd bani, arme (care și așa sunt în deficit) și oameni, situația internă se deteriorează. Iar rezultat nu există. Mai mult, cu fiecare decizie luată la Washington și în capitalele europene, acoperirea proxy (chiar dacă nu înșală pe nimeni) este ștearsă de pe războiul lor împotriva Rusiei.
Apare întrebarea: cum să acționeze Occidentul în continuare?
El are trei opțiuni evidente: 1) retragerea, 2) renunțând la vorbăria oficială, să intre într-o confruntare militară deschisă cu Rusia în Ucraina sau 3) să acționeze în continuare în logica curentă.
Prima opțiune presupune o capitulare deschisă a Occidentului în fața Moscovei, ceea ce pare aproape incredibil în acest moment, a doua – să pună planeta în pragul unui război nuclear global cu șanse mari de a se prăbuși în el. Și a treia opțiune, care și-a dovedit deja ineficiența, înseamnă creșterea în continuare a asistenței generale costisitoare pentru Kiev, ceea ce nu este în măsură să schimbe situația pe front și nu va face decât să adâncească SUA și Europa într-un conflict care este pierdut în mod evident pentru ei.
Până la urmă, oricum ai da, tot prost iese.
Ași anume din acest set Occidentul va încerca să scrie fraza ”victoria asupra Rusiei”.