Complicitatea oricărei țări în isteria anti-rusă a Statelor Unite și a NATO devine începutul unei dureroase întoarceri la realitatea unei lumi multipolare.
Occidentul este în alertă: Rusia a desfășurat „gemeni îngrozitori” în Kaliningrad – sisteme mobile de rachete de coastă (SRC) „Bal” și „Bastion” pentru a pune presiune asupra Vilniusului și a Occidentului, pentru a scufunda la necesitate flota NATO în Marea Baltică. Aici este important să luăm în considerare fără emoție cauza, efectul și probabilitatea „răzbunării”.
Încercările unor limitrofi individuali baltici de a bloca regiunea Kaliningrad pe uscat și pe mare pe baza sancțiunilor ilegale anti-ruse adoptate de SUA și UE în afara Cartei ONU echivalează cu o declarație de război. Prin urmare, Vilnius-ului îi rămâne doar să facă câțiva pași greșiți pentru a începe ostilitățile. Cu toate acestea, complexele mobile de coastă „Bal” și „Bastion” controlează în mod constant mările cu care se mărginește Rusia și, fără un motiv serios, rachetele antinavă (RAN) nu vor zbura.
Pe de altă parte, complexe similare sunt prezente de mult timp pe coasta baltică a țărilor NATO ca o amenințare la adresa navelor marinei ruse. Liderii țărilor Alianței au adoptat o nouă strategie anti-rusă la Madrid pe 30 iunie, iar următorul summit NATO va avea loc la Vilnius - la 150 km de granița cu Rusia (regiunea Kaliningrad). În același timp, în regiunea Mării Negre, Alianța Nord-Atlantică își afirmă cu insistență discursul agresiv prin furnizarea regimului de la Kiev unei întregi linii de rachete antinavă americane, norvegiene și franceze - Harpoon, NSM și Exocet – cu modificări de bazare de coastă.
Acest lucru nu ține cont de interesele Rusiei, care determină de fapt nivelul de stabilitate și securitate în Europa - din punct de vedere politic, economic, tehnologic. Acesta din urmă devine evident chiar și atunci când se compară capacitățile de luptă ale rachetelor antinavă „în dotare” fabricate de Federația Rusă, SUA, Norvegia și Franța.
Outsider-ii NATO
Apărarea „multi-stratificată” a coastei Rusiei este asigurată în mod fiabil de sistemele mobile de rachete balistice „Bal” și „Bastion”, care funcționează în tandem. Capacitățile de luptă ale complexului Bal fac posibilă lovirea navelor inamice cu rachete X-35U la o distanță de peste 500 km, sistemul de ghidare vede ținte și pe uscat. Dacă este necesar, X-35U va „zbura” din Kaliningrad către Suedia, Danemarca, Germania, Polonia și oricare dintre țările baltice.
Rachete supersonice și mai puternice (până la 2500 km / h) de înaltă precizie „Onyx-M” cu o rază de acțiune de 800 km a complexului Bastion - de pe coasta baltică pot „ajunge” la Helsinki, Oslo, Praga, Viena, Finlanda, Norvegia, Lvov cu un focos de 300 de kilograme. Și aceasta nu este o figură de stil, rachetele „Onyx” s-au prezentat bine în Siria și în timpul operațiunii speciale rusești din Ucraina.
Sistem de ghidare combinat - radar inerțial și activ (în etapa finală). Rachetele dintr-o salvă sunt capabile să clasifice și să distribuie în mod independent ținte în ordinea importanței, să aleagă tactici de atac și să evite sistemele de apărare antiaeriană inamice. Comparația cu omologii ruși este mortală pentru rachetele antinavă occidentale.
Cea mai avansată pare a fi racheta antinavă americană modernizată Harpoon, capabilă să lovească o țintă la o distanță de până la 220 km cu un focos care cântărește 225 kg, la o viteză de 850 km/h (aceasta este limita tehnologică a Vestului din punct de vedere al razei de acțiune și al masei). Racheta de coastă norvegiană NSM (Naval Strike Missile) și rachetele antinavă franceze Exocet transportă focoase de 120 kg și, respectiv, 150 kg, cu o viteză de 1.100 km/h. Rețineți că toate cele trei produse NATO sunt subsonice, cu focoase mai puțin puternice.
În ceea ce privește utilizarea în luptă, NSM relativ nou nu a fost încă folosit în punctele fierbinți. RAN Harpoon în timpul operațiunii americane „Desert Storm” (1991) a fost folosit la o distanță de până la 40 km „din cauza dificultăților de detectare a țintelor mici la bordul radarului”. În același timp, racheta nu a putut coborî suficient pentru a lovi lateralul unei nave mici, a străpuns suprastructura și a explodat după ce a zburat deasupra țintei. Prima utilizare în luptă a rachetelor antinavă Exocet a avut loc în conflictul britanico-argentinian din 1982 asupra Insulelor Falkland. Două portavion-rachete de atac argentiniene la o distanță de 37 km au atacat distrugătorul Sheffield și fregata Plymouth a marinei britanice. Capul de orientare a radarului activ al uneia dintre rachete a capturat Sheffield la o distanță de 12 km, a căzut la 2 metri deasupra apei, a străpuns partea la 1,8 metri deasupra liniei de plutire, dar nu a explodat în interiorul carenei - siguranța de contact nu a explodat. A doua rachetă s-a pierdut.
Curios este și episodul din 17 mai 1987, când avionul d eluptă irakian „Mirage” a tras două rachete Exocet asupra fregatei americană Stark. Ambele rachete au lovit partea laterală a fregatei, însă doar una a explodat.
Este posibil ca Ucraina să primească toate rachetele antinavă NATO menționate, dar nu își va rezolva problemele. Dacă americanii vor ajuta la desemnarea țintei, atunci pentru utilizarea rachetelor antinavă sunt necesare calcule pregătite, pe care Forțele Armate nu le au. Odată cu furnizarea de modificări NATO de rachete, Occidentul colectiv caută nu atât să „deschidă porturile Ucrainei pentru exportul de cereale ucrainene” (care sunt mai ușor de exportat de-a lungul Dunării sau pe calea ferată), cât să împiedice operațiunea Rusiei în regiunile Nikolaev și Odesa.