BUCUREȘTI, 23 iun – Sputnik. În comunicatul DNA se arată că „în conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al D. N.A. Crin Nicu Bologa a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor și în prezent având funcția de ministru”.
Potrivit comunicatului, cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și un număr de șase volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Ștefan Radu Oprea, susține că partidul pe care îl reprezintă o să voteze „pentru” ridicarea imunității, însă și-a manifestat îndoiala că ministrul Chesnoiu ar fi făcut ceea ce spune DNA.
„Am foarte mari dubii personale din relația pe care am avut-o cu domnul ministru. Ceea ce a făcut până acum pentru agricultura României sunt lucruri bune. Nu o spunem noi, ci fermierii”, a spus Ștefan Radu Oprea.
„Cred că PSD și-a exprimat opinia. Bănuiesc că da, o să votăm pentru ridicarea imunității. Nu cred că există un dubiu în zona asta. Acum recunosc: sunt subiectiv. Îl cunosc și îmi e foarte greu să cred că ar fi făcut așa ceva”, a declarat Radu Oprea.