BUCUREȘTI, 5 iun – Sputnik. Angajații din România, de la stat sau de la privat, se vor bucura, la jumătatea lunii iunie a acestui an, de o minivacanță de 3 zile. Și aceasta pentru că urmează sărbătorirea Rusaliilor.
Concret, ziua de 12 iunie 2022 va fi liberă cu ocazia sărbătoririi primei zi de Rusalii, ziua de 13 iunie este a doua zi de Rusalii care va fi, de asemenea, zi liberă.
Data de 12 iunie 2022 pică într-o duminică, zi oricum liberă, în timp ce ziua de 13 iunie pică luni, adică într-o zi lucrătoare.
De asemenea, pe parcursul anului 2022, angajații români se vor putea bucura și de alte zile libere, după cum urmează: 15 august – luni – Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie – miercuri – Sfântul Andrei, 1 decembrie – joi – Ziua Națională a României, 25 și 26 decembrie – duminică și luni – Crăciunul.
Zf.ro subliniază că angajatorii ai căror salariați lucrează în zile de sărbătoare legală sunt obligați să le acorde acestora compensații.
Legislația în vigoare în România prevede că angajații au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile. Dacă această compensare nu poate fi acordată, angajații au dreptul la un spor salarial de cel puțin 100% din salariul de bază.
De asemenea, angajatorii care nu acordă salariaților timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu îi recompensează pentru munca în zilele respective riscă amenzi între 5000 și 10000 de lei.