BUCUREȘTI, 29 mart -Sputnik. Managerul Institutului de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”, Beatrice Mahler, a scris pe o rețea de socializare despre adevărata dramă a sistemului medical: subvenționarea meselor pentru pacienții internați în spital.
„În spital din cei 11 lei normă de hrană pentru un pacient, regim comun, trebuiesc asigurate 3 mese/zi. Nici măcar nu visăm la ceea ce ar trebui să fie normalul, adică pacientul să își aleagă meniul dintr-o varietate de preparate.
În România, în spitalul public, pacientul nu are din ce să aleagă, meniul este simplu (11 lei/3 mese), repetitiv, sărac în vitamine, iar desertul este un răsfăț de care are parte uneori, foarte rar, pacientul cu tuberculoză”, a mai scris Mahler pe rețeaua de socializare.
Această sumă este însă una mărită cu 10 la sută față de precedenta. Acum un an, bugetul alocat hrănirii pacienților era de doar 10 RON.
Situația riscă să devină dramatică însă, în contextul veritabilei explozii a prețurilor la alimente care fac ca suma de 11 lei românești să facă imposibil orice meniu decent.
În același timp, România este generoasă din punct de vedere financiar. Bugetul pentru înarmare a crescut cu 2 miliarde de euro, iar suma alocată pentru hrănirea zilnică a unui refugiat ucrainean, și ea derizorie, este totuși de 20 de lei românești, dublă față de cea a unui pacient internat.