BUCUREȘTI, 21 mart – Sputnik. Ministerul Apărării Naționale a transmis luni că a trimis în larg puitorul de mine ”Viceamiral Constantin Bălescu” pentru a efectua misiuni de cercetare cu privire la pericolul minelor din Ucraina care plutesc în derivă în Marea Neagră.
Astfel, MApN a făcut precizări cu privire la avizul emis de Direcția Hidrografică Maritimă (DHM), referitor la existența pericolului de mine în zona de nord-vest a Mării Negre.
MApN amintește că Direcția Hidrografică Maritimă (DHM), autoritate națională în domeniul hidrografiei, a emis, vineri, 18 martie, Avizul nr. 12 referitor la existența pericolului de mine în zona de nord-vest a Mării Negre.
Acest aviz a fost emis în conformitate cu legislația internațională din domeniu, pe baza informării primite, în aceeași zi, de la Institutul Hidrografic al Marinei Spaniole, instituția care coordonează activitatea operațională a zonei maritime NAVAREA III (care are în responsabilitate Marea Neagră şi Marea Mediterană).
Din informațiile DHM, avertizarea NAVAREA III în discuție a fost formulată de autoritățile spaniole pe baza unui avertisment de navigație transmis de stația Navtex Novorossiysk (Federația Rusă) prin email către NAVAREA III, la aceeași dată, la ora 06.59.
După primirea avertismentului, DHM a întocmit avizul pe care l-a transmis, conform obligațiilor legale, tuturor instituțiilor beneficiare pentru informarea navigatorilor despre posibilul pericol de mine și a fost comunicat un număr de telefon la care navigatorii să raporteze autorităților române situațiile în care ar observa existența unor asemenea pericole.
Conducerea Forțelor Navale Române a dispus în regim de urgență intensificarea măsurilor de supraveghere a spațiului maritim al României. În acest sens, puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu” a ieșit luni, 21 martie, din portul militar Constanța, pentru a executa misiuni de cercetare în raioane maritime din apele teritoriale românești. Până la acest moment, nu au fost observate mine în aria de patrulare și nici nu au fost primite informații de la nave comerciale în acest sens, se mai arată în comunicatul MApN.
În situația în care se vor constata astfel de situații, Forțele Navale Române sunt pregătite să acționeze cu mijloace de contracarare adecvate. În ultimii ani, Statul Major al Forțelor Navale a acționat pentru dezvoltarea de capabilități de luptă împotriva amenințărilor subacvatice, prin dotarea cu tehnică și aparatură performantă (Nava Maritimă Hidrografică „Cdor. Alexandru Cătuneanu”), prin dezvoltarea procedurilor operaționale și a deprinderilor unor echipe de militari (scafandri EOD, echipajele dragoarelor maritime, puitorului de mine), precum și prin participarea unor structuri specializate la misiuni și exerciții internaționale de luptă împotriva minelor marine și a amenințărilor subacvatice”.
Primul mesaj de alertă a fost lansat pe 18 martie de Marina Militară Rusă.
Conform acestuia, 420 de mine maritime, cu încărcătură explozibilă, plutesc în derivă în Marea Neagră. S-ar fi desprins din legături în urma furtunilor de săptămâna trecută, ele fiind de proveniență ucraineană.
După ce au calculat curenții, autoritățile din România și Bulgaria și-au dat seama că dispozitivele explozibile pot fi aduse spre sudul Mării Negre, cu alte cuvinte la noi și la vecinii bulgari.
Toate navele au primit mesaje de alertă, la fel și pescarii din Delta Dunării. Orice obiect asemănător unei mine trebuie raportat de urgență.
Potrivit specialiștilor, fiecare mină de tip YAM cântărește 172 de kilograme și are o încărcătură de 20 de kilograme de explozibil, iar cea YARM are 13 kilograme și 3 kg de explozibil.
Guvernul Bulgariei a atras atenţia cu privire la prezenţa unor mine care plutesc în derivă în Marea Neagră, ajunse în zonă de pe ţărmul oraşului portuar ucrainean Odesa şi care pun în pericol traficul maritim.