BUCUREȘTI, 24 dec. – Sputnik. Capturați la câteva ore după fuga lor cu elicopterul de pe sediul CC, soții Ceaușescu au fost arestați într-o unitate militară din Târgoviște. Însă soarta le-a fost decisă de către noua conducere revoluționară a României, la București.
Un complet de judecată alcătuit în pripă, a plecat împreună cu un avocat al apărării și cu cei ce urmau să alcătuiască plutonul de execuție la Târgoviște, unde după un proces de nici 2 ore, cuplul Ceaușescu a fost condamnat la moarte și executat.
Ceaușescu a fost acuzat de genocid, atribuindu-i-se 60 de mii de victime în timpul represiunii din Timișoara și București (16-22 decembrie), deși în realitate au fost 271 de decese.
De asemenea a fost acuzat de subminarea puterii de stat prin organizarea de acțiuni armate împotriva poporului și puterii de stat, de infracțiunea de distrugere a bunurilor obștești, prin distrugerea și avarierea unor clădiri, explozii în orașe, etc.
Ultimul punct de acuzare a fost subminarea economiei naționale. Acesta este, poate, cel mai ironic dintre toate, România funcționând și acum pe fundamentele infrastructurii construite în timpul regimului lui Nicolae Ceaușescu.
Parodia de proces înscenată soților Ceaușescu, în care avocatul apărării s-a comportat mai agresiv decât un procuror, urmată de execuția sumară a acestora, a fost un început prost pentru statul român post-comunist, care a pretins de la începuturile sale că se revendică de la valorile democrației, drepturilor omului și statului de drept.