BUCUREȘTI, 22 nov – Sputnik. Victorie pentru PSD la negocierile în vederea instalării noului Guvern.
Astfel, PSD-ului îi revin următoarele ministere - lista
Finanțele, Apărarea, Economia, Transporturile, Agricultura, Sănătatea, Munca, Cultura, Tineret și Familie și Secretariatul General al Guvernului, adică posibilitatea de a controla și superviza toată activitatea premierului.
Ministerele pentru PNL - lista
PNL ar urma să primească Justiția, Internele, Externele, Fondurile Europene, Energia, Educația, Digitalizarea, IMM-urile și Turismul merg la PNL.
Numărul de secretari de stat a sporit, iar PSD are 42, PNL 34, UDMR 8 astfel de funcții.
Într-o declarație făcută astăzi, Marcel Ciolacu le-a mulțumit colegilor săi pentru că ”că au depășit interesul personal”.
Începe dihonia în PNL
Dacă Marcel Ciolacu este victorios pentru că a adus PSD-ului controlul guvernării, în schimb, la PNL a început scandalul. Europarlamentarul Dan Motreanu, liderul PNL cu cele mai multe voturi la ultimele alegeri, susține că Florin Cîțu nu mai are niciun fel de autoritate morală în PNL și cere acestuia să facă un ”gest de onoare”.
Motreanu îi amintește lui Cîțu că a câștigat Congresul PNL cu un puternic discurs anti-PSD, iar acum a dus partidul într-o coaliție de guvernare tocmai cu PSD. Dar nu numai Motreanu este supărat pe Florin Cîțu, ci și apropiații acestuia, cum de exemplu Raluca Turcan care a pierdut poziția importantă pe care o avea în Guvernul anterior.