BUCUREȘTI, 20 nov – Sputnik. Azi trebuie să vă vorbesc despre eroi, își începe Dan Chitic mesajul în memoria jurnalistului Sputnik Dragoș Dumitriu și a lui Mihai Făgădaru, spunând că săptămâna aceasta i-a pierdut pe cei doi oameni numiți mai sus pe care i-a considerat ani de zile ca fiind niște eroi.
”Doi oameni minunați, atât de speciali și în același timp atât de diferiți unul de celălalt încât doar vremurile excepționale în care trăim i-au putut așeza unul alături de celălalt în tranșeele din care se luptă în apărarea Adevărului. Doi oameni care au îmbrăcat asumat cămașa morții și s-au angajat total în războiul împotriva minciunii și a subversiunii, mânuind magistral, dar în moduri, locuri și stiluri atât de diferite, sabia cuvântului de sub coiful mântuirii”, scrie Dan Chitic despre Dumitriu și Făgădaru.
Actele lor de eroism au fost nenumărate, mai spune avocatul, aproape intraseră în normalitate în ultima perioadă, fiind făcute cu naturalețea gestului firesc, încât aproape păreau banale: Dragoș iar a scris un articol în care a disecat minciuna propagandei progresiste, Mihai iarăși a ieșit în stradă și a ținut un discurs prin care l-a adus pe Dumnezeu în inimile luptătorilor pentru libertate…
”Da, amândoi făcuseră din eroism o “banalitate”! “Banalitate” care ne va lipsi enorm, care ne altă mai săraci și mai lipsiți de apărare în fața forțelor smintelii și ale subversiunii”, arată Dan Chitic.
Prietenul celor doi mai arată cum curajul și dăruirea lor nu erau depășite decât de generozitatea și iubirea pentru poporul român și, ca o ironie a sorții, amândoi și-au sfârșit zilele în spital, în spitalele alea lipsite de medicamente, spitalele alea devenite în prezent antecamere ale morții.
”Și cum asta nu ar fi suficient, memoria lui Mihai este martirizată în fel și chip în ultimele zile de haitele abjecte de necrofagi din presa propagandei urâciunii pustiirii. Mizeria umană a coborât până acolo încât în presă a fost publicată și înregistrarea audio pe care a făcut-o Mihai cu ultimele sale gânduri și dorințe înainte cu câteva ore înainte de a trece la Domnul”, mai spune Dan Chitic.
Avocatul le amintește cititoriulor că acești doi oameni au fost marginalizați, anatemizați, batjocoriți în fel și chip în timpul vieții de Propaganda antinațională.
”Și-au asumat asta. Cum și-au asumat și riscul ca și după moarte să fie ironizați sau diabolizați. Știau, și au acceptat să lupte până la capăt, într-o luptă în care știau că nu există nici cununi de laur și nici recunoștință publică. Au luptat până la capăt. Au luptat doar pentru țară și pentru Dumnezeu. Ca niște Eroi”, le aduce Dan Chitic un prinos de recunoștință pentru sacrificiul lor.
El mai arată că cei doi vor rămâne vii în memoria și în rugăciunile noastre.
”Apoi, când nici noi nu vom mai fi, vor rămâne în ecteniile pentru eroi, pomeniți fiind și pururea fericiți alături de cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, de cei prigoniți pentru dreptate și de făcătorii de pace. Să ne dea și nouă Domnul puterea și curajul de a urma exemplul și calea pe care Dragoș și Mihai au urmat-o”, își încheie Dan Chitic pledoaria pentru cinstirea eroilor Dragoș Dumitriu și Mihai Făgădaru.