BRUXELLES, 16 noi – Sputnik. Premierul demisionar al Cehiei, Andrej Babiš, a spus într-un discurs pentru un forum din Praga că suveranitatea națională nu ar trebui să fie degradată de apartenența la Uniunea Europeană, ci ar trebui să fie baza identității europene.
„Aderarea la Uniunea Europeană nu ar trebui să ne pună în fața unei decizii. Suveranitatea națională ar trebui să fie baza și conceptul de identitate europeană, precum și stăpânirea proiectului Uniunii Europene”, a spus premierul, adăugând că acest lucru nu se întâmplă în acest moment.
După ratificarea Tratatului de la Lisabona, UE a încercat să promoveze conceptul de identitate europeană și există încercări de a centraliza luarea deciziilor, iar acum Comisia Europeană tinde să intervină în treburile statelor membre, el dând exemplul Poloniei și al Ungariei.
Babiš a mai remarcat că țările din Europa Centrală și de Est nu sunt de acord cu conceptul de „federație supranațională” pentru că sunt foarte sensibile la problemele de suveranitate națională.
Babiš a mai precizat că în timpul referendumului privind aderarea la UE din 2003, a auzit opiniile multor oameni care nu aveau nicio îndoială că este corect să facă parte din UE. Totuși, în prezent, aceiași oameni nu sunt mulțumiți de apartenența la blocul comunitar și percep UE ca o organizație diferită de cea pe care și-au dorit-o cândva.
Astfel, UE nu mai promovează libera circulație a persoanelor, bunurilor sau ideilor, ci birocrația și interferențele tot mai crescute în viața de zi cu zi a fiecărui cetățean, a menționat Babiš. Acești oameni se simt înșelați și nu ar vota din nou pentru aderarea la UE, a adăugat el.
Babiš și-a reiterat criticile referitoare la piața internă unică, care nu a fost încă finalizată, și a adăugat că nu este corect ca Bulgaria sau România să nu facă încă parte din spațiul Schengen.