Pe lângă un consult regulat la oftalmolog și necesitatea de a petrece mai puțin timp în fața ecranelor, specialiştii recomandă să respectaţi câteva reguli simple:
Ochi sănătoși: Purtați ochelari de soare cu protecție UV
Expunerea la razele UV vă poate deteriora vederea și afecta ochii, așa că este recomandabil să purtați ochelari de soare când ieșiți într-o zi însorită. Căutați ochelari de calitate, care specifică pe etichetă faptul că blochează 99% până la 100% din razele UVA și UVB.
De asemenea, nu priviţi direct în soare, chiar dacă purtaţi ochelari, deoarece razele pot deteriora retina.
Renunţaţi la fumat pentru a avea ochi sănătoși
Fumatul nu doar că este dăunător pentru plămâni și pentru sănătate în general, ci este şi un pericol pentru vedere și sănătatea ochilor, fiind legat de un risc crescut de a dezvolta degenerescență maculară, cataractă sau chiar de un risc de deteriorare a nervului optic.
Toate acestea pot provoca orbire, așa că încercați să reduceți consumul de tutun sau chiar să renunțați la fumat.
Alimentaţia sănătoasă influențează asupra ochilor
După cum se ştie, morcovii sunt benefici pentru ochi, fiind bogaţi în beta-caroten, precursorul vitaminei A esențiale pentru ochi sănătoși. Însă există și alți nutrienți care vă ajută să vă menţineţi ochii sănătoși.
Umpleți farfuria cu alimente bogate în antioxidanți, în vitaminele C și E și acizi grași omega-3, cum ar fi legume cu frunze verzi, citrice, somon, ouă și nuci.
Fiţi atente la machiaj - poate afecta ochii
Dacă doriți să vă protejați ochii, nu uitați niciodată să îndepărtați machiajul înainte de a merge la culcare. De asemenea, nu trebuie să folosiți produse cosmetice vechi, deoarece în acestea se pot dezvolta bacterii periculoase, de aceea este indicat să le schimbați o dată la trei luni.
Totodată, este important să vă spălați fața înainte și după aplicarea machiajului.
Controlaţi nivelul zahărului din sânge pentru a avea ochi sănătoși
Știați că până la 90% din orbirea cauzată de diabet poate fi prevenită? Menținerea unui nivelul stabil de glucoză este esențială pentru a vă proteja ochii.
Încercați să limitați consumul de alimente care conțin zahăr și așa-numitul colesterol rău. Optaţi pentru îndulcitori, deoarece aceştia nu afectează nivelul zahărului din sânge. Pentru a preveni diabetul, ar trebui să mâncaţi mai multe fructe, leguminoase, pește, lactate cu conținut scăzut de grăsime și cereale integrale.