BUCUREȘTI, 1 oct – Sputnik. Așa cum am anunțat, o delegație a Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) a venit la Budapesta pentru a încerca încă o dată să convingă Ungaria să accepte politica LGBT a Bruxelles-ului.
După cum se știe, Ungaria NU este de acord cu promovarea acestei politici în școli și grădinițe, considerând că afectează însăși viitorul națiunii maghiare. Guvernul Viktor Orban a mers până acolo încât a renunțat la fondurile PNRR pentru a nu face un compromis în această chestiune.
Ministrul Justiției și al relațiilor cu UE, Judit Varga, care a primit delegația Comisiei LIBE, știa clar la ce trebuie să se aștepte: ”Majoritatea Parlamentului European, care sprijină imigrația și propaganda LGBTQ, nu poate accepta că noi, cei din Ungaria, ne protejăm copiii și familiile”.
Cât despre întâlnirea de azi, Judit Varga a descris într-o propoziție cum a pus punct pretențiilor Bruxelles-ului: ”Dezbatere în atmosferă europeană - declarație maghiară decisivă!”.
Adică, Budapesta respins ferm această nouă încercare!
”Delegația Comitetului LIBE a venit în Ungaria pentru că nu le place legea protecției copilului. Am o veste proastă pentru ei: la fel ca orice altă propagandă sexuală, nu lăsăm LGBTQ să facă lobby în școlile și grădinițele maghiare”, declară ferm Judit Varga.
Ministrul maghiar declară ferm: ”Nimeni, nici comitetul LIBE, nu are un cuvânt de spus despre cum ar trebui să-și crească părinții maghiari copiii”.
Judit Varga subliniază și repetă: scopul este ”protejarea familiilor și nu lăsăm LGBTQ să facă lobby în școlile și grădinițele noastre”.
”Pentru că Ungaria este o țară liberă și suverană!”, transmite Judit Varga lumii întregi.