Analize și opinii
Materiale de analiză și opinii

Ambasador Jiang Yu: ”China nu va uita NICIODATĂ rolul istoric al României”

Adevăruri istorice, evoluții contemporane – aceștia sunt parametrii în care trebuie să se dezvolte relațiile româno-chineze. O manifestare de excepție, la care au contribuit minți luminate ale diplomației române și chineze
Sputnik
BUCUREȘTI, 25 sept – Sputnik. O manifestare de excepție a avut loc cu participarea Ambasadorului R.P. Chineze la București, Excelența Sa Jiang Yu: webinarul cu tema „50 de ani de la restabilirea drepturilor R.P. Chineză la ONU”.
Evenimentul a fost organizat de Fundația EURISC și think-tank-ul Middle East Political and Economic Institute (MEPEI) din România, coordonatori fiind dr. Liviu Mureșan (EURISC) și Flavius Caba-Maria (MEPEI).
Motivele și tematica evenimentului au avut în centrul relația China – România, atât ca istorie – realizând o valoroasă trecere în revistă a contribuției diplomației românești la realizarea evenimentului din 25 Octombrie 1971 (restabilirea drepturilor R.P. Chineză la ONU) – dar și ca prezent și viitor, în contextul provocărilor internaționale actuale.
Manifestarea a beneficiat de distinsa participare a mai multor personalități ale diplomației române și chineze – și a fost relatată de cel cunoscutul jurnalist român de la Radio China International, Daniel Tomozei Dimian, din al cărui articol de pe blogul personal reproducem mai multe fragmente importante.
EDITORIALIST
Rusia și China au schimbat Asia - America a început să piardă teren
În primul rând este de subliniat că, în mesajul său, Ambasadorul Chinei la București, E.S. Jiang Yu, a arătat că ”structura internațională actuală cunoaște o schimbare profundă, ONU trebuind să ridice cu adevărat drapelul multilateralismului, pentru securitatea universală, pentru o decizie comună privind viitorul lumii, pentru o ordine internațională stabilă”.
”China își propune să promoveze o comunitate umană cu destin comun, cu o dezvoltare reciproc avantajoasă, care să corespundă interesului fundamental al țărilor”, a arătat E.S. Jiang Yu.
În cazul României, țară aflată actualmente sub influența evidentă a unor forțe externe, situația relațiilor cu China trece prin momente cel puțin ciudate, cu exprimări regretabile din partea unor demnitari din zona puterii.
Internaţional
China, despre frica Washingtonului față de Moscova și Beijing
În aceste condiții, ambasadorul Chinei a transmis un mesaj profund și plin de înțelepciune:
“Să lăsăm lumina înțelepciunii istorice să lumineze relația actuală, să prețuim prietenia tradițională și parteneriatul amplu de prietenie bilaterală”, a declarat E.S. Jiang Yu, subliniind ”China și poporul chinez nu vor uita niciodată că România a jucat un rol istoric în restaurarea rolului Chinei în cadrul ONU”.
***
Redăm în continuare mai multe luări de poziție ale participanților, așa cum au fost relatate de jurnalistul Dan Tomozei Dimian.
Amb. Viorel Isticioaia-Budura: ”China vrea să schimbe ONU, e platforma unde dorește să își deruleze transparent proiectele”
Fostul ambasador în China (2002 – 2010) și director general al Departamentului Asia Pacific din cadrul Serviciului European de Acțiuni Externe (SEAE) al UE, Viorel Isticioaia Budura a declarat că ”circumstațele globale actuale sunt favorabile multilateralismului, de creștere a rolulului ONU și al Chinei, după o perioadă în care societatea internațională și organizațiile internaționale au fost marcate de fragmentare și atomizare în soluționarea problemelor cu care se confruntă lumea”.
”Lumea are nevoie de revigorarea virtuților diplomației și fragmentării deciziilor, existând o sumă de elemente care confirmă accentuarea rolului Chinei în cadrul ONU”, a spus ambasadorul, subliniind că eforturile Chinei în menținerea păcii în lume ”și-au dovedit influența, credibilitatea și pregătirea”.
Internaţional
Premieră gravă: România s-a făcut de RUȘINE în China, Beijing-ul are o REACȚIE fermă!
Printr-o interesantă paralelă cu SUA și UE, ambasadorul român a reflectat asupra afirmației ”China nu are experiență de război!”.
”Prefer să cred că China are experiență în menținerea păcii, în susținerea unor națiuni care au traversat perioade de criză”, spune Isticioaia Budura, arătând că ”SUA tind să subevalueze ONU și multilateralismul, în timp ce UE supralicitează ONU”.
În schimb, China ”vrea să schimbe ONU - ONU este o platformă unde China dorește să își deruleze transparent proiectele”, a declarat ambasadorul Viorel Isticioaia-Budura.

Amb. Nicolae Ecobescu: ”fără China la ONU nu pot fi găsite soluții viabile pentru problemele comunității internaționale”

Fostul ministru adjunct al Afacerilor Externe și locțiitor al șefului delegației României la cea de-a 26-a sesiune a Adunării Generale a ONU, omagiată astăzi, ambasadorul Nicolae Ecobescu, a arătat că cei 50 de ani de la restabilirea drepturilor legitime ale Republicii Populare Chineze în cadrul ONU, ”marchează un moment și un act de realism, luciditate și responsabilitate, în care a fost impus adevărul”.
“În 1971, declaram că fără China la ONU, în întreaga viață internațională, nu pot fi găsite soluții viabile pentru problemele comunității internaționale. Declarația rămâne valabilă astăzi și în viitor”, a declarat Ambasadorul Ecobescu.

Prof.dr. Adrian Severin: ”Fără China nu se poate asigura ordinea, pacea și prosperitatea lumii”

Fostul ministru de Externe, europarlamentar și președinte al Adunării Parlamentare a OSCE a subliniat că restabilirea drepturilor legitime Chinei în cadrul ONU a fost ”un moment important în istoria contemporană, cu semnificații profunde în relația China-România și cu multiple învățăminte pentru politica României de astăzi”.
Severin a atras atenția că rolul important pe care România l-a avut ”în procesul care a condus la evenimentul din 1971, obligă România să arate o viziune cu aceleași valoare, consecințe, câtă vreme trăim vremuri în care realitățile sunt negate”.
Internaţional
România, lăsată iar în ofsaid de Germania și Franța - de data asta în ”meciul” cu China!
Ori, subliniază Severin, “China este o realitate. Fără China nu se poate asigura ordinea, pacea și prosperitatea lumii, acea solidaritate internațională de care avem nevoie pentru a asigura pacea, securitatea și prosperitatea. De aceea, trebuie să pornim de la realități, nu de la ficțiuni, trebuie să ne bazăm pe realități”.
“Dacă acum 50 de ani România a pus o piatră de temelie strategică la baza recunoașterilor depline ale Chinei în cadrul ONU, această valoare strategică trebuie apărată, pentru că și-a dovedit valabilitatea și autenticitatea”, spune Severin.
De asemenea, Severin punctează un mare adevăr: ”Cine confundă China de azi cu China de altă dată, cade pradă jocului prejudecăților”.
”China are nu este doar o singură entitate politică, ci și o singură istorie, este o continuitate istorică și trebuie să vedem că politica noastră trebuie să fie realistă, înțeleaptă, încât să ajute o ordine mondială dominată de pace, ordine”, a declarat Adrian Severin.

Amb. Teodor Meleșcanu: ”Trebuie ca relația România – China să revină la prietenie, cooperare și dialog”

Fostul ministrul de Externe și director al SIE, ambasadorul Teodor Meleșcanu, a rememorat câteva momente importante ale evenimentului din octombrie 1971, când România a fost unul dintre vectorii principali ai restabilirii drepturilor legitime ale Chinei în cadrul ONU.
Meleșcanu a povestit, ca martor al acelor evenimente, cum ministrul de Externe de atunci, Corneliu Mănescu, ”a atacat cu fermitate nespecifică diplomaților, o problemă de realitate”.
Astfel, într-o discuție cu tonuri ”acute” cu austriacul Kurt Waldheim – ales în 1971 Secretar General al ONU – Mănescu a declarat că R.P. Chineză ”trebuie să fie stat membru al organizației și al Consiliului de Securitate”.
Internaţional
Situație scandaloasă în relația României cu China, nou demers șocant!
De asemenea, Teodor Meleșcanu a povestit cum diplomații din cadrul misiunii permanente a României la ONU au ajutat China să găsească un sediu. ”După ce a fost identificat un motel, acesta a fost transformat și a devenit sediul inițial al R.P. Chineze la ONU din New York”, a povestit Meleșcanu.
”Trebuie ca relația România – China să revină la prietenie, cooperare și dialog, trebuie să fim în continuare țări care să se respecte și ajute reciproc”, a conchis Teodor Meleșcanu.

Dr. Andrei Dîrlău: “O misiune ortodoxă în China ar avea un mare succes”

Dr. Andrei Dîrlău, scriitor, doctor în teologie (cu teza Religiile Chinei și creștinismul), a avut o intervenție interesantă, în care a făcut o asociere între forța Chinei de astăzi în plan tehnologic, care a schimbat configurația lumii, și ”argumente care au o profundă conotație cultural-istorică dar și religioasă”.
Analize și opinii
În timp ce Occidentul se face de râs, Rusia și China au finalizat o lucrare excepțională
Andrei Dîrlău a evidențiat o abordare cât mai atentă a realităților chineze contemporane, formulând chiar o ipoteză originală: ”O misiune ortodoxă în China ar avea un mare succes - există mari asemănări în percepția ideografică a realității, tipică pentru chinezi, și reprezentările vizuale, concrete, ale învățăturii ortodoxe, prezente în icoane, ritualul slujbelor, pildele din Pateric”.
***

Evenimentul din 1971, în câteva repere

Prin Rezoluția 2758, adoptată la 25 Octombrie 1971, Republica Populară Chineză a fost recunoscută ca „singurul reprezentant legitim al Chinei la Organizația Națiunilor Unite”, reprezentată până la acel moment, prin influența SUA, de reprezentanții Chiang Kai-shek din Insula Taiwan.
Rezoluția inițiată de Albania, cunoscută sub Rezoluția 2758 – Restabilirea drepturilor legale ale Republicii Populare Chineze la Națiunile Unite - a primit 76 de voturi pentru, 35 împotrivă și 17 abțineri.
China a început să fie reprezentată oficial la ONU din data de 15 Noiembrie 1971.
Pe 23 Noiembrie, delegații Chinei au fost numiți în Consiliul de Securitate, când a fost marcată și prima reuniune oficială la care au participat delegații conducerii de la Beijing.