Vă reamintim că în primăvara-vara a anului 2018, în orășelele engleze, Salisbury și Amesbury câteva persoane au fost intoxicate cu o substanță necunoscută. Printre aceștia se aflau doi cetățeni ai Rusiei, iar patru erau britanici: un polițist, doi locuitori ai orașului Amesbury, o femeie din Salisbury. Toți s-au însănătoșit, cu excepția femeii din Salisbury, care a decedat.
Amesbury și Salisbury sunt situate în preajma cunoscutului laborator biologic militar Porton Down. Acolo sunt păstrate cele mai periculoase substanțe chimice și biologice de pe planetă. Spre exemplu, cercetătorii laboratorului lucrează activ cu o astfel de substanță toxică cum ar fi ricina, inventând recent un antidot pentru ea.
Porton Down este cunoscut și pentru experimente efectuate asupra oamenilor. După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, savanții englezi au evacuat din Germania o colecție de substanțe toxice, arme chimice și biologice și au început să le experimenteze activ. În calitate de subiecți de testare erau folosiți militarii britanici. Aceștia erau închiși în camere de gazare, erau stropiți pe piele toxine letale. În urma experimentelor, aceștia și-au pierdut parțial vederea, auzul, simțeau dureri severe și aveau convulsii.
În anul 1953 experimentatorii au picurat pe brațul pilotului Ronald Maddison o substanță neuro-paralizantă. Tânărul a murit. Instanța de judecată a declarat că decesul acestuia a fost un accident. Mai multe cazuri similare sunt descrise de istoricul britanic Robert Evans, în cartea sa “Gazare: Experimente britanice de război chimic asupra oamenilor la Porton Down”.
În experimentele savanților britanici erau nevoiți să participe mii de oameni. Aceste experimente bizare, care aminteau într-o anumită măsură experimentele doctorului Mengele au continuat până în 1989.
În anii '60, Ministerul Apărării al Marii Britanii a simulat un atac cu utilizarea armelor biologice în metroul din Londra. Spori neutralizați de antrax erau amestecați cu pudră de talc, fiind pulverizați prin sistemul de ventilare, iar apoi urmăreau cum acesta se va răspândi în stațiile de metrou. Desigur, londonezii nu au fost avertizați.
În țară au avut loc periodic scurgeri periculoase de substanțe toxice. În anul 1978, dizidentul bulgar Gheorghi Markov a fost otrăvit cu ricină în centrul Londrei. În anul 2002 niște teroriști au găsit în Londra componente pentru sinteza zarinului. În anul 2006, pe Piccadilly au fost descoperite urme de poloniu, un caz din care autoritățile britanice au inventat “cazul Litvinenko”.
Cu alte cuvinte, britanicii au un background prost în ceea ce privește siguranța utilizării substanțelor toxice. Nu e deloc surprinzător faptul că în împrejurimile Porton Down oamenii sunt otrăviți cu o astfel de regularitate.
Însă, în anul 2018 printre cei intoxicați în Salisbury a ajuns și fostul spion sovietic fugar Serghei Skripal și fiica lui Iulia. Mașinăria propagandei britanice a început să insufle omului de rând că anume rușii ar fi încercat să-l omoare pe cei doi Skripal. Tatăl – pentru că e un trădător, iar fiica – pentru companie, probabil. Așa a apărut „cazul Skripal”.
Pentru a nu turna apă la moară autorii acestei povești, nu vom enumera toate necorodantele ei. Cu cât mai mult informăm toate aceste aberații, cu atât le dăm o importanță mai mare. Haideți să vedem cât de asemănătoare este structura acestei istorii cu o altă provocare britanică.
Probabil vă amintiți de o comedie franceză cu Pierre Richard – “Umbrela lui Gregoire”. Acesta relatează o istorie uimitoare, pe care serviciile britanice au dezvoltat-o în jurul morții dizidentului Markov. În anul 1978, în mase a fost lansată versiune că un oarecare securist bulgar îl aștepta pe podul Waterloo și în plină zi l-a înțepat cu o umbrelă, vârful căreia conținea ricină. Bietul dizident a murit în scurt timp, în pofida tuturor eforturilor medicilor britanici.
Oricât au încercat, serviciile britanice și colaboratorii Scotland Yard nu au reușit să descopere nicio dovadă care ar susține această versiune. În anul 2013 cazul morții lui Markov a fost închis din lipsă de probe. Anchetatorul bulgar a presupus cinic că dizidentul, pur și simplu, a fost tratat până a fost ucis într-un spitalul englez.
Cu toate, acest fake circulă și azi prin internet și a devenit o piatră de temelie a propagandei împotriva serviciilor bulgare și sovietice – o versiune a mitului spune că KGB al URSS a dat o mână de “ajutor” colegilor săi bulgari.
Aproximativ douăzeci de ani viziunea britanică asupra decesului lui Markov a fost promovată de jurnalistul bulgar de investigații Hristo Hristov. Acesta a scris noi și noi cărți, cerea desecretizarea arhivelor KGB, a luptat cu osârdie împotriva răposatului comunism bulgar. Cu alte cuvinte, a dat-o înainte cu memorii. Însă în 2013 s-a constatat că subiectul este unul expirat. Cărțile lui Hristov au pierdut din popularitate și nimeni nu-și mai aducea aminte cine este Markov. Iată că a apărut nevoia de a resuscita povestea despre perfizii securiștii slavi.
Iată că aici Hristo Hristov, în postura lui „jurnalist independent”, marionetă a serviciilor britanice, a fost înlocuit cu un alt concetățean – Hristo Grozev. Utilizând trucurile retorice ale predecesorului, acesta a reușit să-l depășească la capitolul fantezii îndrăznețe. Grozev a înțeles că își poate păstra pozițiile doar dacă aruncă în spațiul public noi și noi subiecte. Nu mai era nevoie să consulte arhivele, să citească manuscrise. Utilizând Bellingcat, “instrumental de scurgeri”, vorba Mariei Zaharova, Grozev a început să lanseze cu o mare viteză fake-uri după fake-uri.
Inițial era vorba de Petrov și Boșirov. Adică, Cepiga și Mișkin. Ei sunt din GRU, în realitate. Ei l-au otrăvit pe Skripal. Iar mai devreme au aruncat în are un depozit în Cehoslovacia. Au umblat undeva prin munții din Balcani. Făceau lucruri murdare cu un oarecare opozant rus. Au otrăvit pe cineva în Bulgaria. Primul caz a fost la o nuntă, unde au făcut poze cu un oarecare general. De ce un general și nu un colonel? Aaaa, lăsați-l să povestească în voie!
Iată că la această nuntă era prezent un general. Prin urmare, e și el din GRU. Iată că și acest general de la nuntă, se pare, l-ar fi otrăvit pe Skripal. Chiar dacă nu a fost niciodată la Salisbury. Numele generalului este Serghei Fedotov. Adică, Denis Sergheev. Sau poate chiar Serghei Denisov, nu contează. Iată că această personalitate fake, existența căruia nu a demonstrat-o nimeni, reprezintă „cel de-al treilea suspect”, față de care procuratura britanică are mai multe întrebări. “Al treilea om”, adică. Există un bun film vechi britanic cu o astfel de denumire.
În realitate, istoria cu cei doi Skripal provoacă mai multe întrebări nu față de autoritățile ruse, ci britanice. Totul arată așa, de parcă inițial tatăl și fiica au devenit victimele unei scurgeri de substanțe toxice sau în urma unui experiment pe oameni ai specialiștilor din Porton Down, au ajuns la spital, unde nu se știe la ce proceduri au fost supuși, pentru ca apoi să dispară cu desăvârșire.
Cetățeanca Rusiei, Iulia Skripal, a apărut în fața camerelor doar odată și arăta extrem de speriată. Pe cetățeanul Rusiei și Marii Britanii, Serghei Skripal, publica nu l-a văzut din martie 2018. Ce s-a întâmplat cu ei? Au fost răpiți? Sunt ținuți undeva cu forța? Sunt vii?
În dorința de a-și ascunde crimele – sau erorile criminale, conducerea țării a dat comandă Bellingcat să declanșeze o campanie de dezinformare împotriva Rusiei și a recurs la distrugerea rapidă a tuturor probelor. Casa lui Skripal a fost demontată, a fost schimbat chiar acoperișul. Din motive stranii a fost ucis chiar și motanul fostului spion.
Până în prezent Marea Britanie nu a prezentat niciun fel de dovezi, a respins majoritatea propunerilor din partea autorităților ruse de efectuarea a unor expertize, n-au permis diplomaților ruși să se întâlnească cu cei doi Skripal. Adică, au sfidat toate normele unor investigații internaționale, specifice pentru o societate civilizată.
Liderul opoziției britanice, Jeremy Corbin, a criticat pe bună dreptate în Camera Comunelor falsul „caz Skripal”, iar purtătorul lui de cuvânt a făcut o paralelă între această provocare și cunoscuta provocare cu celebra eprubetă, pe care Colin Powell o prezenta drept armă chimică a lui Saddam Husein.
E timpul ca guvernul britanic să răspundă în fața opiniei publice internaționale pentru cazul Skripal. Și, desigur, pentru omorârea motanului.