Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

CFR a făcut anunțul: trenurile își vor reduce viteza!

Vești neplăcute pentru românii ce preferă să circule cu trenul: începând din 28 iulie 2021 și până la finalul săptămânii, când e anunțată caniculă, CFR Călători va lua măsuri speciale pentru desfășurarea circulației trenurilor în condiții optime de trafic.
Sputnik
BUCUREȘTI, 27 iul – Sputnik. Călătoria cu trenul va pune la încercare răbdarea românilor în aceste zile.
Potrivit unei informări a companiei CFR SA, de mâine, 28 iulie 2021 și până la finalul acestei săptămâni, când meteorologii au anunțat vreme caniculară, cu temperaturi ce vor ajunge chiar la 39 de grade Celsius, în majoritatea regiunilor, personalul companiei feroviare va lua măsuri speciale pentru desfășurarea circulației trenurilor în condiții optime de trafic.
Coronavirus
Mai mulți copii între 5 și 11 ani vor fi testați pentru vaccinurile Pfizer și Moderna
Se vor face revizii suplimentare pe reţeaua feroviară, în special în regiunile care intră sub incidența atenționărilor de temperaturi ridicate și diconfort termic accentuat, prin verificarea directă ale linilor de cale ferată, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura în șină va depăși 50 de grade, pe intervalele de stații unde situația o impune, se reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă.
CFR SA dă asigurări că aceaste măsuri respectă normele de siguranţă feroviară, aplicate în astfel de situații speciale.
De asemenea, CFR SA va aviza permanent operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) când se impune reducerea vitezei de circulație și pe ce intervale se va lua această măsură, astfel încât operatorii de transport feroviar de călători să informeze din timp pasagerii despre condițiile speciale de trafic, necesar a fi aplicate în perioadele caniculare, precizează dcbusiness.ro.
Coronavirus
Valeriu Gheorghiță anunță că România se află la debutul valului patru al pandemiei
Călătorilor și, în special, celor sensibili la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate, din pricina unor afecțiuni medicale, li se recomandă ca, înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre orele de sosire și de plecare a trenurilor în stațiile CFR sau la casele de bilete ale operatorului de transport de la care a achiziționat sau dorește să achiziționeze bilet, să aibă o sticlă cu apă, să aibă medicația necesară în caz de nevoie.
De asemenea, dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă că o persoană are nevoie de ajutor să anunțe imediat personalul de tren.
Internaţional
Schemă de comerț cu bebeluși, deconspirată în Ucraina
Căi de informare:
site-ul administratorului de infrastructură feroviară www.cfr.ro - domeniul Trenul meu sau accesând direct link-ul ;
site-urile operatorilor de transport feroviar de călători sau paginile de facebook;
021/9521 - infoormații trenuri CFR Călători;
Site-urile și paginile de facebook ale operatorilor de transport feroviar de călători:
1. CFR Călători (operator național)
http://www.cfrcalatori.ro/
https://www.facebook.com/CFRCalatori.ro/?fref=ts
2. SC RegioCalatori (operator privat)
https://www.regiocalatori.ro/
https://www.facebook.com/trencalatori
3. SC Interregional SRL (operator privat)
http://www.viaterraspedition.ro/transportcalatori.html
4. SC Transferoviar Calatori SRL (operator privat)
https://www.transferoviarcalatori.ro/
https://www.facebook.com/TFCRO/?fref=ts
5. SC Softrans SRL (operator privat)
http://www.softrans.ro/
https://www.facebook.com/www.softrans.ro/?fref=ts
6. SC Astra Trans Carpatic (operator privat)
http://www.astratranscarpatic.ro/#/home
https://www.facebook.com/AstraTransCarpatic.SRL/?fref=ts
CFR SA îi asigură pe călători că toate măsurile operative întreprinse de angajaţii feroviari în următoarele zile, în care se vor înregistra temperaturi caniculare, au ca principal scop menținerea continuității traficului și le recomandă să consulte permanent site-urile operatorilor de transport feroviar de călători, pentru informații actualizate despre condițiile de circulație a trenurilor.