Mamonov a fost testat pozitiv cu COVID-19 acum două săptămâni, iar pe 1 iulie a apărut informația că acesta se află în secția de terapie intensivă din spitalul Kommunarka, fiind conectat la aparatul de ventilație artificială. Mai devreme, soția actorului, Olga Mamonova, declarase că starea lui s-a îmbunătățit, de la una extrem de gravă la gravă.
Piotr Mamonov a fost un muzician rock, poet și actor, fondatorul și liderul trupei underground “Zvuki-Mu”. De-a lungul carierei a lansat zece albume și a jucat în peste 20 de filme. Rolul central în filmul “Ostrov” (Insula) i-a adus adus mai multe premii.