CHIȘINĂU, 11 iul - Sputnik. Situația a fost surprinzători de calmă la Varnița, acolo unde au fost deschise secții de votare pentru alegătorii din stânga Nistrului. Spre deosebire de alte scrutine, de această dată nu s-au înregistrat incidente, așa că cetățenii din regiunea transnistreană au putut vota fără impedimente.
La un moment dat, la punctul de control din zona de securitate au venit zeci de combatanți, dar nu s-au reținut prea mult timp, iar atmosfera a fost deosebit de calmă până la închiderea secțiilor de votare.
Și observatorii CSI au remarcat că procesul de vot s-a desfășurat fără incidente.
"Dimineața am fost la secțiile de votare din Chișinău. Peste tot există ordine, liniște, iar secțiile de votare sunt pregătite. Au fost asigurate cu toate cele necesare - măști, mănuși, controlul se efectuează peste tot. Ni s-a părut că Comisia Electorală Centrală, secțiile de votare s-au pregătit calm pentru acest important eveniment politic", a declarat pentru Sputnik Moldova vicepreședintele Comitetului pentru afaceri internaționale al Consiliului Federației al Adunării Federale a Federației Ruse Farit Muhametșin, care este observator în cadrul alegerilor parlamentare din Moldova.
Și membrul Comitetului Dumei de Stat pentru afacerile CSI Artiom Turov a monitorizat procesul de vot în țara noastră.
„Cetățenii moldoveni din stânga Nistrului votează calm, strict în conformitate cu legislația națională a Republicii Moldova", a spus Artiom Turov pentru Sputnik Moldova.
Cum au votat politicienii moldoveni
Principalii concurenți electorali la alegerile pentru Parlamentul Republicii Moldova și-au exercitat dreptul la vot dis-de-dimineață.
Ei au precizat că au votat pentru o Moldova dezvoltată și modernă, pentru oameni cinstiți - profesioniști și oameni de stat, pentru un for legislativ capabil să ia decizii și să își asume responsabilitatea.
Cum au votat moldovenii de peste hotarele țării
Cetățenii Republicii Moldova aflați peste hotare au ieșit astăzi să voteze masiv în țările în care se află. La unele secții de vot moldovenii au dansat hora, iar la altele au fost întâmpinați cu pâine și sare.
La ora 07:00 dimineața, ora locală din fiecare stat, secțiile de votare și-au deschis ușile pentru moldoveni. Chiar de la primele ore ale dimineții s-au format cozi la intrarea în secțiile de votare.
Ministerul de Externe a anunțat că la unele secții de votare din străinătate s-a înregistrat un flux mai mare de cetățeni care vor să-și exercite dreptul la vot.
Este vorba în special de următoarele țări: Italia, Franța, Germania și România.
În orașul Parma din Italia, moldovenii au venit cu tricolorul și au format cozi imense.
Aceeași situație este la București și Tel Aviv.
Reprezentanții diasporei din Frankfurt s-au luat de mâini și au încins o horă.
Iar în Belarus oamenii au venit la votare îmbrăcați în haine tradiționale.
Pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, Comisia Electorală Centrală a înregistrat 23 de concurenți electorali: 20 de partide politice, două blocuri electorale și un candidat independent.
Pentru alegerile parlamentare anticipate, CEC a acreditat 2 442 observatori, dintre care 1800 naționali și 642 internaționali. Aceștia reprezintă societatea civilă, organizații internaționale, misiunile diplomatice acreditate în Republica Moldova, guvernele statelor străine, autorități electorale din alte țări, concurenții electorali.