Războiul vaccinurilor: Cum Europa luptă cu Sputnik V

Presiunea grea a dictaturii de stat - autoritățile franceze intenționează să introducă vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19 pentru un șir de profesii.
Sputnik
Elena Karaeva
Printre aceștia sunt lucrătorii medicali de toate nivelurile, cei care activează în azilurile de bătrâni și alte instituții sociale.
Obligativitatea presupune adoptarea unui act legislativ corespunzător, care urmează să reglementeze posibilitățile de a renunța la vaccinare.
Societate
Revista Nature a publicat un articol despre eficiența Sputnik V
În cazul lipsei unor argumente plauzibile, persoanei care va refuza imunizarea i se va propune fie o transferare într-o altă funcție, unde atribuțiile de serviciu exclud un contact direct cu oamenii (diferența de salariu nu va fi compensată), fie un concediu fără păstrarea salariului.
Reguli similare există deja în Italia, unde în conformitate deplină cu normele democratice se încearcă contestarea lor de către persoanele afectate, însă, deocamdată, fără succes: instanțele nu sunt dispuse să examineze astfel de contestații, iar decizia magistraților poate fi prognozată fără a analiza conținutul dosarului.
“Dacă interesele societății și binele comun sunt amenințate, atunci circumstanțele și dorinețele personale sunt secundare”.
De-a lungul mai multor decenii UE s-a poziționat drept un metastat, în care niciodată nu a fost pus la îndoială primatul drepturilor și libertăților, însă a intervenit pandemia, care a schimba ordinea proprităților.
Colectivul este mai presus de individ, indiferent de discuțiile intelectualilor de genul Bernard-Henri Lévy și adepții lor până la epoca molimei.
Rusia
Sputnik V va fi testat pe adolescenți
Odată ciocnit cu pandemia, având un management dezastruos la toate nivelurile în momentele de criză, aeropagul de la Bruxelles și autoritățile statelor comunității europene au decis să pună piedici în calea extinderii infecției cu ajutorul vaccinării în masă, pe de o parte.
Iar pe de altă parte, ritmurile colosale ale infectării, valurile care au copleșit rând pe rând continentul în ultimul an și jumătate, nu au mișcat cu nicio iota principala țintă a luptei paneuropene. Nu e vorba deloc de SARS-CoV-2, ci de Rusia.
Lupta cu virusul a devenit unul din episoadele confruntării cu țara noastră.
Crearea și testarea vaccinului rusesc, lansarea producției lui în masă și demararea campaniei de imunizare au devenit niște etape a unei luptei de discreditarea celui mai eficient preparat împotriva coronavirusului – Sputnik V, și împedicarea vaccinării în masa în Federația Rusă.
Partitura a fost compusă luând în considerație o multitudine de factori, însă cele de bază sunt următoarele: respectarea regulilor pe care le adoptă statul, reprezintă o demonstrare a supunerii și a “non-europenității”; Sputnik V “nu poate fi sigur și eficient”, iar vaccinul în sine “va provoca niște daune ireparabile imunității naturale”.
Componența “orchestrei” care urma să interpreteze suita cerută este bine cunoscută de toți – mai multe persoane „de bine”, pentru o sumă sau din chemarea sufletului au început să joace după cadențele scrise pentru ei.
În același timp, când în UE un profesor emerit în medicină a fost fugărit din funcția de șef al secției unui mare spital din Paris pentru o pledoarie în favoarea “imunității naturale” și pentru exprimarea unor îndoieli față de eficiența vaccinării, în rețelele de socializare rusești a luat amploare o mișcare în susținerea unei idei similare.
Video
Mii de oamenii au stat în rând pentru a se vaccina cu «Sputnik V» la Chișinău - video
Tentativa de a exprima o neîncredere în vaccinul Pfizer/BioNTech, inventată, așa cum se știe acum, cu două zile înainte, s-a încheiat cu mustrarea unui alt medic francez sceptic. Filmul Hold-Up, care pune la îndoială competența autorităților europene, a fost eliminat de pe toate platformele online. În schimb, în Rusia antivacciniștii și cei care îi susțin au beneficiat de mai multă libertate în exprimarea poziției lor.
Începutul campaniei de vaccinare în Rusia a fost organizat atât de bine, încât cetățenii ruși care locuiesc în Europa reveneau în țară pentru a obține ambele doze ale Sputnik V.
Dacă Bruxelles, strâmbând din nas, a permis Ungariei în schimbul unui târg (Budapesta a renunțat la obiecțiile asupra bugetului UE) de a achiziționa Sputnik V, atunci celei de-a doua țări – Slovacia – nu i s-a permis să-și facă de cap.
Imediat după anunțarea unei posibile achiziție a preparatului a fost provocată o criză guvernamentală, pentru a arăta Bratislavei cine este adevăratul stăpân în casă, iar apoi media a lansat în spațiul public informația că dozele obținute sunt diferite de mostrele oferite anterior pentru aprobare.
E interesant că această informație a fost lansată cu ajutorul instituțiilor media ucrainene cu titluri pompoase cum ar fi “Adevărul European”.
Și Bratislava a cedat.
În același timp, au ieșit la iveală motivele tărăgănării examinării documentelor de către Agenția Europeană a Medicamentelor oferite de Rusia.
Internaţional
Autorizarea din partea UE a vaccinului rusesc Sputnik V, amânată cu câteva luni
Bruxellesul s-a prezentat în toată splendoarea sa birocratică și strălucirea dublelor standard.
Dacă solicitările Pfizer/BioNTech și AstraZeneca (la care s-a renunțat ulterior) au fost examinate în regim de urgență, cu ignorarea tuturor normelor (în loc de câteva luni, examinarea a durat câteva zile), atunci în cazul Sputnik V situația este una diametral opusă (“mai e nevoie de o hârtie, sunt necesare date suplimentare”).
Discuțiile telefonice periodice între Moscova, Paris și Berlin nici atunci, nici primăvarea, nici azi, nici către sfârșitul verii nu trebuie să ne ducă în eroare – nu șefii statelor sau guvernelor sunt cei care decid în acest caz, ci birocrații europeni.
Tărăgănând aprobarea Sputnik V pe teritoriul comunității europene, aceștia încearcă în același timp să încetineze și procesul de vaccinare în țara noastră.
Astfel de acțiuni se înscriu exact în ceea ce a numit recent șeful diplomației europene, Josep Borrell, “containment-ul Rusiei”, adică reducerea capacităților ei (chiar dacă toate acestea există exclusiv în mințile partenerilor europeni).
În orice caz, europenilor li s-a însuflat că “dinspre Moscova nu poate veni nimic bun”, chiar și atunci când mâna Moscovei, în sensul direct al cuvântului, a devenit singura din Europa care a oferit un ajutor Italiei în spiritul solidarității, când medicii militari ruși au salvat anul trecut bătrânii bolnavi.
Iar atunci când Rusia îndeamnă insistent la vaccinare, Europa tratează acest lucru drept niște “porniri dictatoriale ale Kremlinului”, în timp ce introducerea treptată a obligativității vaccinării împotriva COVID-19 în statele UE este doar salutată și aprobată.
Internaţional
Autorizarea din partea UE a vaccinului rusesc Sputnik V, amânată cu câteva luni
De altfel, miopia și incapacitatea de a distinge dintre un aliat și oponent e o trăsătură imanentă a politicii promovate de establishmentul european decenii la rând.
Cândva această miopie a provocat un război.
Ne rămâne să sperăm că în lupta lupta dintre vaccinuri va prima rațiunea. Și grija, așa cum le place să vorbească în UE despre “binele comun”.
Iar Moscova, pe fundalul evenimentelor din ultimele 18 luni, acționează zilnic în interior și în lume ca un adevărat european și umanist.
Respingând prejudecăților, depășind divergențele, ea reiterează în fiecare zi că viața fiecărui om este valoroasă.
Iar în contextul acestei forțe calme, bătălia dintre ambițiile și aplomburile celor de la Bruxelles arată ca o priveliște destuld e jalnică.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova