BUCUREȘTI, 27 iul – Sputnik. A venit o regulă: primul demnitar care ia atitudine când România trebuie apărată este Diana Șoșoacă. Am putea completa hamletian: ”Restul… e tăcere!” Din păcate însă, nu suntem la teatru, ci în viața reală, în care România e călcată în picioare, iar cei care ar trebui să o apere și să o conducă tac!
Așa a fost și acum, când Însărcinatul cum afaceri al Ambasadei SUA la București a avut tupeul de a trata România ca pe o colonie, impunând pretențiile americane - fără jenă și fără pic de respect pentru normele care reglementează statutul diplomaților.
Dar, așa cum spuneam, demnitarii român tac slugarnic în fața SUA, iar singura care a reacționat a fost senatoarea ”care face singură cât un partid”, Diana Iovanovici Șoșoacă.
Într-o ”scrisoare deschisă”, senatoarea îl face praf pe David Muniz. De fapt, nu este prima dată când Diana Șoșoacă ia apărarea românilor în fața obrăzniciei SUA.
Precedenta intervenție a senatoarei a fost în urma cu câteva luni, ”cam pe la vremea când Biden era ales, să zicem, președinte al USA” iar Jessica Kim, ”rezidentul regional al acestui stat în România, a făcut afirmații defăimătoare la adresa justiției din Romania, dezaprecieri și A AVUT TUPEUL de a solicita desființarea SIIJ, jignind nenumărați magistrați, juriști, avocați și mai ales, întregul popor român, încălcând grav regulile diplomatice impuse de Convenția de la Viena (1961)”.
„La acel moment am fost UNICUL SENATOR ROMÂN care a luat atitudine la un post public de televiziune și am reacționat într-un mod diplomatic, menționând că nu este permis niciunui stat, indiferent de puterea mondială pe care o deține, să manifeste ingerințe în treburile interne ale altui stat, așa cum nici noi nu ne permitem să manifestam astfel de ingerințe, iar reprezentanții Statului Român ar trebui să ia atitudine și să încetam cu poziția de sclavi în fata altor state, indiferent cât de puternice sunt”, amintește Diana Șoșoacă.
Și, evident niciun alt oficial român nu a luat atitudine, ”deși România este STAT SUVERAN”, după cum aduce aminte senatoarea.
Ei bine, senatoarea constată că ”la 3 luni de la acest eveniment inacceptabil, lipsa de respect față de poporul român, față de ROMÂNIA SUVERANĂ, NAȚIONALĂ și INDEPENDENTĂ, a fost repetată” de cel mai înalt diplomat din Ambasada SUA, David Muniz.
”Acesta a avut insolența impardonabilă să se pronunțe asupra urgentării desființării SIIJ” și a făcut ”afirmații care induc ideea ca aceasta instituție ar fi culpabilă de corupția din România, discreditând astfel tot ceea ce înseamnă justiție, popor, legalitate, decizii ale Curții Constituționale”, arată senatoarea.
Ori, în aceste condiții Muniz a manifestat ”ingerințe în treburile interne ale Statului Român, încălcând dispozițiile Convenției de la Viena (1961) cu privire la relațiile diplomatice, care INTERZICE CATEGORIC, INGERINȚA ORICĂRUI STAT în TREBURILE INTERNE ALE ALTUI STAT”, subliniază Diana Șoșoacă.
Diana Șoșoacă îi transmite direct lui Muniz că ”este inacceptabil, ilegal, inadmisibil” ca un diplomat ”primit cu atâta ospitalitate de poporul român și, mai ales de oficialitățile române cu atitudine de sclavi, obedienți și îngenuncheați, să va permiteți insolența de a va implica în treburile interne ale poporului român, vorbind despre corupție, de parca USA ar fi un stat imaculat”.
”Și noi am putea să ne pronunțam cu privire la așa-zisele alegeri din USA, care, din cauza corupției (ups!) și a falsurilor (așa cum au prezentat presa și politicienii dvs), au ajuns să facă înconjurul lumii și exemplu de "așa nu", motiv pentru care președintele Trump a pierdut - prin fraudă - tot cum zic presa și politicienii dvs – însă NU O FACEM!”, scrie dur senatoarea avocat.
Diana Șoșoacă îi transmite ferm lui Muniz și SUA: ”Este de ajuns! Daca nu aveți respect pentru țara noastră, nu va obligă nimeni să stați aici, DAR NU AVEȚI DREPTUL și NICI CĂDEREA DE A NE JUDECA PE NOI, când VOI AVEȚI ATATEA PROBLEME LA NIVEL INTERN”.
Deci, palme fără menajamente pentru ipocritul ”partener strategic”! Și nu a fost tot, pentru să senatoarea avocat s-a dezlănțuit: ”Convenția de la Viena este obligatorie INCLUSIV și PENTRU USA!”.
”Corupție există în toată lumea și fiecare stat luptă așa cum poate pentru eradicarea ei”, scrie senatoarea, subliniind: ”Însă, NICIODATĂ să NU vă mai PERMITEȚI să vă PRONUNȚAȚI cu privire la TREBURILE INTERNE al ROMÂNIEI, întrucât ÎNCĂLCAȚI toate NORMELE DIPLOMATICE pe care v-ați OBLIGAT să le RESPECTAȚI”.
Senatoarea lansează și un avertisment: ”Am fost destul sub ocupație străină, ca să înțelegem ce se întâmplă, mai ales că aveți concursul unei clase politice trădătoare române, care vă permite mai mult decât v-ați permite dvs”.
”Chiar dacă acești fameni ai clasei politice vă permit, dvs trebuie să aveți demnitatea și probitatea profesională de a refuza să cădeți în latura insolenței și ilegalității, încălcând norme imperative diplomatice”, îi transmite Diana Șoșoacă lui David Muniz.
În plus, senatoarea independentă îl avertizează pe Muniz: ”Vă aduc la cunoștință că, de fiecare dată când am fost supuși de alte puteri, ÎNTOTDEAUNA am găsit RESURSE să NE ELIBERĂM și să ne RECUPERĂM INDEPENDENȚA”.
De aceea, senatoarea mărturisește revoltată: ”Nu mi-am închipuit că în secolul XXI vom avea de înfruntat încă o încercare de îngenunchere de la cei care ar trebui să fir PARTENERI EGALI!”.
Senatoarea independentă îi dă americanului o adevărată lecție de istorie: ”Suntem UNICUL POPOR care IMPUS și PRIMIT TAXE IMPERIULUI ROMAN, am INVINS IMPERIUL OTOMAN și SUNTEM cei care am OPRIT SCLAVIZAREA Europei și DISTRUGEREA Creștinismului, OPRIND EXPANSIUNEA otomană”.
”Am fost CEI CARE au avut VICTORII și ASUPRA ESTULUI și ASUPRA VESTULUI în cel de-Al doilea Război Mondial, AȘTEPTÂND AJUTOR de peste ocean în ZADAR - și DATORITĂ ACȚIUNILOR României, acest război NEDORIT DE NOI a fost scurtat cu 6 luni; am fost OPRIMATI de sovietici și AM SCAPAT și de ei, ELIBERANDU-NE; am învins și Imperiul Austro-ungar, recuperându-ne teritoriile!”, completează senatoarea lecția de istorie.
Astfel, la acest moment suntem ”PARTENERI EGALI ai TUTUROR STATELOR lumii!”, subliniază senatoarea.
În concluzia acestei adevărate lecții de drept, istorie și patriotism, Diana Iovanovici Șoșoacă îi solicită ferm lui Muniz să își ceară scuze:
”În calitate de SENATOR și CETATEAN ROMÂN, AVOCAT APĂRĂTOR al DREPTURILOR și LIBERTATILOR CETAȚENILOR ROMÂNI, în VIRTUTEA DREPTULUI la LIBERĂ EXPRIMARE și OPINIE, drepturi CONSTITUȚIONALE și ale CARTEI DREPTURILOR OMULUI, SOLICIT să vă CEREȚI SCUZE ÎNTREGULUI POPOR ROMÂN, STATULUI NATIONAL, SUVERAN, INDEPENDENT, UNITAR și INDIVIZIBIL ROMÂNIA, pentru AFIRMAȚIILE și INGERINȚA în TREBURILE INTERNE ale acesteia și să vă REVIZUITI ATITUDINEA, conform NORMELOR diplomatice internaționale!”, încheie Diana Șoșoacă.