Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Ce angajamente împotriva românilor și-a luat Cîțu la Bruxelles

Premierul Florin Cîțu și-a asumat la Bruxelles înghețarea pensiilor și a salariilor, lucruri pe care nu le-a negociat cu nimeni în România, dar care lovesc direct în cetățenii români.
Sputnik

BUCUREȘTI, 22 mai – Sputnik. Premierul Florin Cîțu și-a asumat cu privire la sistemul de pensii faptul că cheltuielile cu pensiile sunt menținute la niveluri similare, adică fără creșteri.

Ciolacu: Cîțu a transmis la Bruxelles că nu va mări pensiile

În schimb, documentul Guvernului promite introducerea de noi stimulente fiscale pentru a prelungi viața profesională dincolo de vârsta normală de pensionare, ceea ce înseamnă economie de la sistemul de pensii, și în același sens se propune eliminarea pensionării anticipate.

Și celelalte măsuri sunt împotriva pensionarilor, precum corelarea vârstei de pensionare atât la bărbați cât și la femei cu speranța de viață până în 2035.

Și în privința politicii fiscale, Guvernul promite înghețarea numărului de bunuri și servicii supuse unor cote reduse de TVA (9%) sau foarte reduse (5%), ceea ce înseamnă o lovitură dată oamenilor de afaceri români și producătorilor români din domeniul agroalimentar și horeca.

Deși România are impozite foarte mari, Guvernul promite renunțarea treptată la stimulente fiscale, în special în cazul impozitului pe profit, impozitului pe venit și CAS.

Atac la companiile de stat

Cîțu și Ciolacu s-au contrat pe PNRR

Documentul promite crearea unui nou grup de lucru unic de supraveghere la nivelul SGG, în subordinea primului ministru, preluând unitatea de la Ministerul Finanțelor și primind responsabilități suplimentare de monitorizare și coordonare, precum și mecanisme adecvate pentru corectarea deciziilor, iar această nouă structură va putea decide împreună cu ministerele de resort cu privire la restructurarea, listarea sau închiderea companiilor de stat, în funcție de situația economică a fiecăreia.

Acest lucru înseamnă că premierul va putea decide desființarea companiilor de stat, o promisiune care a atras cu siguranță atenția Bruxelles-ului!

Guvernul vrea o nouă strategie privind companiile de stat și proceduri de audit pentru companiile care sunt în situație proastă, pe baza cărora să lanseze planuri de restructurare.

Salarii înghețate în sectorul public

Cheltuielile publice cu salariile publice ca pondere din PIB sunt înghețate la nivelul anului 2019, mai promite Guvernul, bonusurile și indemnizațiile sunt limitate.

De asemenea, Guvernul promite o nouă strategie anticorupție, adică formule de control a sistemului de justiție. Pe de altă parte, Guvernul își asumă obiective de mediu foarte costisitoare pentru România, sub denumirea de decarbonizarea transportului prin folosirea de energie din surse regenerabile.

Foarte dure sunt măsurile promise de Guvern la Bruxelles la capitolul promovării energiilor regenerabile. Astfel, spune Guvernul, o mare parte din minele de exploatare vor fi puse în siguranță până în 2030, urmând să fie închise toate până în 2032!

O nouă strategie privind hidrogenul va fi lansată și implementată, iar barierele de reglementare vor fi eliminate, își mai propune Guvernul, uitând să menționeze costurile necesare și faptul că populația nu își va permite asemenea prețuri.

În concluzie, un document care, dacă ar fi fost asumat de PNL sau USR în campania electorală, așa cum ar fi fost corect, ar fi dus la căderea celor două partide în sondaje la limita pragului electoral. În campanie însă, partidele care susțin astăzi Guvernul au promis lapte și miere, pentru ca acum să se ducă la Bruxelles și să vândă România cu totul!