BUCUREŞTI, 19 mai – Sputnik. În timp ce de la mijlocul lunii februarie Facebook a interzis postarea de mesaje anti-vaccin pe platforma sa, este încă posibil pentru utilizatori să-și exprime, în mai multe limbi, dezacordul faţă de campania de vaccinare.
Pentru aceasta, tot ceea ce trebuie să faceți este să daţi clic pe imaginea de profil și să selectați opțiunea „adăugați un decor”, apoi veţi descoperi că există mai multe cadre anti-vaccinare, inclusiv „Am încredere în sistemul meu imunitar. Fără vaccin! ADN-ul meu, alegerea mea”.
Însă pe 11 mai, Facebook a anunțat pe blogul său că a șters peste 16 milioane de conținuturi în timpul pandemiei pentru „încălcarea regulilor privind dezinformarea” în legătură cu Covid-19 și campania de vaccinare.
Întrebat de canalul american CNBC, un purtător de cuvânt al Facebook a declarat, pe 14 mai, că gigantul media „lucrează pentru a elimina din opțiunile sale variantele de mesaj [din cadre] care apar în fotografiile de profil ale utilizatorului”.
„Pentru unii, [un astfel de conţinut] nu încalcă aceste reguli, dar îl poate descuraja pe cineva să se vaccineze. Le vom reduce distribuția pe Facebook și le eliminăm din recomandările de pe Facebook și Instagram”, a spus gigantul social media, citat de Sputnik France.
Facebook în război „împotriva dezinformării”
Deși purtătorul de cuvânt nu a furnizat detalii cu privire la câți utilizatori de internet folosesc aceste cadre anti-vaccin și cât timp au fost activi, acesta a spus că se bucură că peste cinci milioane de utilizatori de internet din lume au folosit cadrele care promovează vaccinarea. Potrivit acestuia, mai mult de 50% dintre utilizatorii din Statele Unite au văzut pe cineva folosind un cadru în favoarea vaccinării.
La mijlocul lunii februarie, Facebook a lansat o campanie de combatere, printre altele, a „dezinformării” asupra Covid-19 și a vaccinurilor. Compania lui Mark Zuckerberg a promis atunci că va elimina orice conținut care ar afirma că „un alt produs decât un vaccin poate imuniza împotriva acestei boli”, care ar promova „tratamente alternative sau imunitatea naturală”, sau care ar aproba persoanele care refuză vaccinarea sau ar încuraja „respingerea vaccinurilor fără justificare sau recomandare medicală”.