BUCUREȘTI, 14 mart – Sputnik. Autoritățile precizează că, până astăzi, 14 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 859.709 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 783.642 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.383 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 21.483 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În ultimele 24 de ore, de ieri dimineață de la ora 10.00 și până astăzi, la aceeași oră, au fost raportate 44 de decese - 28 bărbați și 16 femei, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Ilfov și București.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la categoria de peste 80 de ani.
Majoritatea deceselor înregistrate – 41 - sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.829. Dintre acestea, 1.232 sunt internate la Anestezie Terapie Intensivă.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.328.098 de teste RT-PCR și 434.247 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 15.192 de teste RT-PCR (8.599 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.593 la cerere) și 5.343 de teste rapide antigenice.
De asemenea, de la ultima informare făcută de Grupul de Comunicare Strategică, au fost raportate și rezultatele a 50 de teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 14 martie 2021.
Pe teritoriul României, 52.307 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 14.304 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 52.688 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 115 persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.926 de apeluri la numărul unic de urgență 112.
Polițiștii și jandarmii au aplicat, ieri, 13 martie 2021, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, 6.003 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.231.495 de lei.
Prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.