BUCUREȘTI, 25 feb – Sputnik. Președintele României, Klaus Iohannis, participă începând azi și mâine la reuniunea extraordinară a Consiliului European, în format de videoconferință.
Conform datelor comunicate de Președinție, agenda discuțiilor va viza aspecte privind coordonarea Uniunii Europene în contextul pandemiei de COVID-19 și acțiunea în domeniul sănătății, ”cu accent pe lecțiile învățate din criza curentă, consolidarea rezilienței UE în domeniul sănătății și al managementului crizelor”, precum și aspecte privind cooperarea internațională în domeniu.
Atenție, discuțiile de la reuniunea extraordinară a Consiliului European se raportează la perspectiva creării unei ”Uniuni a Sănătății”!
Ce înseamnă asta? Posibilitatea luării unor decizii unionale, la care România va trebui să se supună. Aceasta poate însemna introducerea ”pașaportului” de vaccinare – dar, pe de altă parte, poate duce la măsuri restrictive mai ușoare, țara noastră introducând un regim extrem de dur.
Se va prezenta și un bilanţ al situaţiei epidemiologice, dar și al producţiei și distribuirii vaccinurilor – inclusiv în contextul circulaţiei persoanelor.
Un punct special îl reprezintă consolidarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi elaborarea unui tratat mondial privind pandemiile.
De asemenea, Președinția arată că, în cadrul discuțiilor, vor fi abordate ”securitatea și apărarea, îndeosebi cooperarea la nivel UE și complementaritatea UE-NATO, și aspecte privind Vecinătatea Sudică a Uniunii Europene”.
Este o „dezbatere strategică” în baza Comunicării comune a Comisiei Europene și Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate privind un Parteneriat reînnoit cu Vecinătatea Sudică.
***
Consiliul European stabileşte agenda politică a Uniunii Europene. Consiliul European este alcătuit din şefii de stat sau de guvern ai celor 27 de state membre ale UE, preşedintele Consiliului European şi preşedintele Comisiei Europene. Deciziile în cadrul instituţiei sunt adoptate prin consens – numai în anumite situații limită deciziile au fost adoptate cu majoritate calificată.