Editorial realizat de Piotr Akopov
"Știm din propria noastră istorie că de fiecare dată când aveam relații bune cu Rusia, era pace pe acest continent. Când a fost altfel, pace nu era", a declarat marți fostul cancelar al Germaniei, Gerhard Schröder, la cea de-a 14-a aniversare a discursul lui Putin de la München. Coincidența este accidentală, dar simbolică. Cu atât mai mult că, în aceeași zi, la Bruxelles, europarlamentarii l-au hărțuit pe șeful diplomației europene, Josep Borrell, pentru vizita sa "prematură" la Moscova. Spaniolul a fost mustrat în principal de est-europeni, dar, de fapt, el a apărat ceea ce apără și Schröder. Borrell a vorbit despre o alegere istorică pentru Europa:
"Suntem la o răscruce istorică în ceea ce privește relațiile cu Rusia. Alegerea, pe care o vom lua, va determina dinamica internațională a puterilor în acest secol. Dacă va avansa UE către un model mai cooperant sau mai polarizat în relațiile cu Rusia, dacă se va baza pe societăți deschise sau închise".
Deputații Parlamentului European, către care Borrell s-a adresat, se pot relaxa: nu ei vor trebui să aleagă. Politica UE depinde de votul german (și parțial de cel francez) – și, prin urmare, pentru Rusia, contează în primul rând ceea ce va spune Berlinul.
Dar acolo merge o luptă serioasă – anul acesta, Germania va trebui să treacă printr-o schimbare de putere. Merkel pleacă – și se termină nu doar epoca ei. Se termină timpul, când alegerea se putea de amânat – și anume din acest considerent, miza este atât de mare. În calitate de predecesor a lui Merkel, Schröder înțelege despre ce este vorba, motiv pentru care, în apărarea relațiilor cu Rusia, recurge la cele mai directe argumente: vorbește despre război și pace. El face apel către toți europenii – dar în primul rând către germani, către elita germană. Vreți să construiți o Europă unită în jurul Germaniei? Atunci amintiți-vă istoria Germaniei – și nu veți avea nicio îndoială cu privire la ce fel de relații trebuie să aveți cu Rusia.
Schröder ar fi putut spune mai simplu: Germania îi datorează Rusiei două din trei unificări din ultimul secol și jumătate. Da, germanii nu au sărbătorit luna trecută aniversarea a 150 de ani de la crearea celui de-al Doilea Reich – dar planurile lui Bismarck de a unifica landurile germane (care înainte de Napoleon trăiau în cadrul Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană) nu s-ar fi împlinit niciodată dacă Imperiul Rus ar fi fost împotriva.
Patru decenii mai târziu, germanii și rușii au fost instigați unii împotriva altora în timpul Primului Război Mondial, fapt ce s-a încheiat cu prăbușirea ambelor imperii. Următoarea unificare a landurilor germane a avut loc sub Hitler (atunci a început și adunarea Europei în jurul nucleului german) – și consecința acesteia a fost agresiunea Reichului asupra Estului, un atac asupra Rusiei. Cu un rezultat dezastruos pentru Germania – care a fost împărțită de câștigători.
După aceea, partea sa vestică a fost legată cu legături atlantice – și au început să o integreze într-o singură Europă occidentală. Dar chiar și atunci, elitele germane aveau suficientă inteligență și voință pentru a restabili relațiile cu Moscova, evitând astfel transformarea sa într-un baraj anti-rusesc. Da, a treia unificare a Germaniei a fost o consecință a crizei și a prăbușirii URSS-ului – dar ea s-a întâmplat datorită inițiativei ruse, în ciuda dorințelor atlantiștilor, care se temeau de o întărire excesivă a Republicii Federale Germania și de o orientare a acesteia spre Rusia sau de o retragere din NATO.
Adică, orice german, pentru care interesele naționale germane sunt importante, nu poate să nu înțeleagă semnificația relațiilor cu Rusia pentru țara sa. De ce atunci Schröder trebuie să explice lucruri aparent evidente?
Fiindcă mulți germani sunt lipsiți de conștiința națională – fiind crescuți în conformitate cu catehismul ideologic creat de anglo-saxoni pentru Germania, ei se tem chiar să se gândească la interesele naționale. Doar Germania este atât de vinovată în fața tuturor, încât germanii nu se pot pune mai presus decât ceilalți, nu își pot apăra drepturile. Maximum ce pot face – să fie mândri de dreptul de a fi europeni, să apere interesele europene comune, dar ceea ce este de fapt "european" va fi determinat de oamenii potriviți, special instruiți și crescuți în spiritul atlantic. Nu este surprinzător faptul că, în această imagine a lumii, Rusiei i se atribuie rolul unui vecin periculos, agresiv și imprevizibil, cu care se poate duce diferite afaceri, dar de la care se poate de așteptat diferite necazuri și probleme în orice clipă.
Acest lucru a fost instilat pe parcursul unei perioade îndelungate – în special, elitei germane. În același timp, influența propagandei asupra maselor este din ce în ce mai puțin eficientă în fiecare an – de exemplu, dacă să ne uităm la sondajele de opinie publică, mai mulți pledează pentru relații bune cu Rusia decât pentru o alianță strânsă cu Statele Unite. Dezamăgirea în Statele Unite continuă de ani de zile – și sub Trump, aceasta doar s-a intensificat. Dar aici, atlantiștii, susținătorii unei orientări rigide spre Statele Unite, și-au adus deja aportul, doar ei, la fel ca colegii lor americani, au fost nevoiți să-l certe pe Trump din toate puterile pe parcursul a tuturor celor patru ani, pentru că a trădat ideea unui Occident unic și a solidarității atlantice.
Dar Trump a fost înlăturat – iar un Occident unic nu poate fi lipit. Germanii, în cea mai mare parte, nu cred în perspectivele unei alianțe cu America, nu vor să ia partea ei în conflictul cu China și nu au de gând să scoată castanele din foc pentru americani (în special, din cel ucrainean) în confruntarea cu Rusia. Adică poporul este gata pentru independență – dar elitele?
Da, ele vorbesc din ce în ce mai des, deși cu atenție, despre necesitatea asumării responsabilității – în mod firesc, stipulând că este vorba despre Europa și despre toți europenii. Dar nu te poți păcăli pe tine însuți – cu atât mai mult pe ceilalți. Totul depinde de germani. Germania se confruntă cu o alegere, într-adevăr, istorică: a venit momentul când ea deja trebuie să-și scuture cenușa atlantică de pe picioare (nu, nu este vorba despre părăsirea NATO, ci despre restabilirea gândirii geopolitice independente) și să-și asume responsabilitatea pentru viitorul său și pentru Europa.
Nu va mai putea refuza să facă o alegere, să întindă timpul și să continue să manevreze. Pentru că, în acest moment, Germaniei i se va cere din nou să jure loialitate proiectului atlantic – adică să se alăture jocului anti-chinez, să-și confirme loialitatea față de cursul de descurajare a Rusiei. Elitele germane (majoritatea dintre ele) categoric nu vor acest lucru – inclusiv pentru că înțeleg starea de spirit a alegătorilor lor. Prin urmare, până la alegerile din septembrie – și imediat după acestea, în timpul negocierilor privind o nouă coaliție – va veni momentul de adevăr pentru elitele germane.
Acum, ambii principali concurenți pentru postul de cancelar sunt prim-miniștrii celor mai mari două landuri germane – Armin Laschet din Renania de Nord – Westfalia și Markus Söder din Bavaria. Nu este încă clar pe cine CDU/CSU va înainta la postul de cancelar, dar problema principială, de care va depinde nivelul de independență al noului cabinet german, va fi – ce alt partid (sau partide) va intra în coaliția de guvernare. Atât Laschet, cât și Söder sunt hotărâți să apere interesele germane în Europa și în lume (prin urmare, nu este o coincidență atitudinea lor perfect rezonabilă față de Rusia și Putin) – dar din cauza partenerilor coaliției, libertatea lor poate fi vizibil limitată.
Dar, indiferent de componența noii coaliții germane de guvernământ, anume ea va trebui să ia decizia istorică cu privire la relațiile viitoare cu Rusia – și de ea va depinde soarta Germaniei (și, prin urmare, a Europei) în următoarele decenii. Decenii care, în orice caz, vor deveni decisive pentru vecinul nostru occidental – nu în ceea ce privește războiul cu Rusia, ci în ceea ce privește identitatea lui. Fără Rusia – și cu atât mai mult împotriva Rusiei – Germania nu va reuși să unească Europa, iar un regres în chestiunea integrării europene va avea ca rezultat probleme enorme pentru Germania însăși.
Rusia nu sperie pe nimeni – ea, la fel ca și Gerhard Schröder, le amintește doar germanilor de lecțiile propriei lor istorii.