Moldova
Știri de ultimă oră din Moldova, evenimente din politică, economie, societate, breaking news, știri pe surse, declarații de la Parlament, Guvern, președinte, analize și comentarii

Cine este Mariana Durleșteanu, candidatul PSRM la funcția de premier

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a propus propriul candidat la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Aceasta este Mariana Durleșteanu - fost ministru al Finanțelor.
Sputnik

CHIȘINĂU, 11 feb - Sputnik. Executivul politic al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova a propria candidatură pentru funcția de premier - Mariana Durleșteanu. Anunțul a fost făcut de liderul socialiștilor, Igor Dodon, după ședința executivului politic al formațiunii. Mariana Durleșteanu este economist, diplomat și politician din Republica Moldova.

PSRM înaintează propriul candidat la funcția de premier - foto

Ea s-a aflat în funcția de ministru al Finanțelor în perioada 2008 - 2009, după ce anterior a îndeplinit funcția de ambasador al Republicii Moldova în Marea Britanie, în perioada 2004 - 2008.

Candidatul propus de PSRM la funcția de prim-ministru a făcut studii la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în perioada 1990-1995, la specialitatea contabilitate și informatică de gestiune. Mai apoi a urmat un masterat în administrarea afacerilor organizat de Centrul Internațional de Dezvoltare, Școala de management din orașul Bled, Slovenia, în anul 2000 și studii postuniversitare la specialitatea reforma economică și guvernamentală la Universitatea Westminster din Londra în perioada 2007-2008.

Începând din anul 1995, Durleșteanu a activat în cadrul Ministerului Finanțelor din Republica Moldova. A lucrat ca director al Unității de Implementare a Proiectelor Băncii Mondiale destinate Dezvoltării Sectorului Privat. În iulie 2001 este numită în funcția de viceministru al Finanțelor al Republicii Moldova, apoi, în aprilie 2002, în cea de prim-viceministru al Finanțelor.

Dodon - „Nu votăm guvernul „fake” - este un spectacol de prost gust”

În această funcție, Mariana Durleșteanu a fost responsabilă de negocierea cu instituțiile financiare internaționale, participarea la elaborarea politicii fiscal-bugetare, la elaborarea strategiei de reducere a sărăciei și creșterii economice, participarea la negocierile Planului de Acțiuni UE-Moldova, la analiza gestionării și restructurării datoriei de stat. 

În anul 2004 a fost numită în funcțiile de președinte al Consiliului de Administrare al BCA Banca de Economii și vicepreședinte al Consiliului de Administrare al SA Moldovagaz. 

În baza votului de încredere acordat de Parlament, prin decret al președintelui Republicii Moldova, în data de 31 martie 2008, Mariana Durleșteanu a fost numită în funcția de ministru al Finanțelor în noul guvern format de Zinaida Greceanîi.

Mariana Durleșteanu s-a născut în 1971, în Chișinău. Vorbește fluent limbile rusă și engleză. Este căsătorită și are doi copii. În anul 2002, în timp ce îndeplinea funcția de viceministru al Finanțelor, Mariana Durleșteanu a fost decorată cu Ordinul „Gloria Muncii”. În 2017, Durleșteanu a intrat în Top 50 cele mai influente femei al revistei Forbes.