Ajustările și experimentele geopolitice ale Statelor Unite în regiunea Mării Negre sunt, în mod obiectiv, limitate de potențialul insuficient al partenerilor regionali dependenți și de suveranitatea provocatoare a Turciei, care nu are niciun interes în ceea ce privește destabilizarea. Washingtonul trebuie să caute scheme nestandardizate și să atragă echipe de jucători-subcontractanți din «a treia ligă» pentru a rezolva problemele globale.
Crearea unui bloc militar între Ucraina, Georgia și Moldova este o inițiativă (idee) a Washingtonului. Ministrul ucrainean de Interne, Dmytro Kuleba, a dezvăluit săptămâna trecută detaliile conversației sale cu șeful Departamentului de Stat al SUA, Anthony Blinken. Kuleba a declarat că Kievul, cu sprijinul Washingtonului, va începe să formeze o alianță militară trilaterală, din care va face parte, pe lângă Ucraina, Georgia și Moldova. Declarațiile îndrăznețe ale liderilor de la Kiev nu provoacă, de obicei, o rezonanță semnificativă peste hotare, dar aici este vorba de un caz special – ideea a fost «dată de sus». Prin urmare, s-ar putea dovedi a fi o continuare mediată tehnologic a politicii dure a SUA față de Rusia.
Publicația poloneză wPolityce notează că președintele ucrainean, Volodymyr Zelensky, aproape imediat după «permisiunea» lui Blinken, a început să verifice disponibilitatea trupelor din Donbass și să interzică difuzarea canalelor TV «pro-ruse» (în noaptea de 3 februarie).
În data de 10 februarie, Ucraina a apelat la NATO cu o propunere provocatoare de a utiliza spațiul aerian din regiunea de informare a zborurilor (FIR) Simferopol pentru operațiunile sale. Ca și când peninsula Crimeea nu ar fi făcut parte din Rusia și nu ar fi acoperită de un sistem eșalonat de apărare antiaeriană.
Anterior a existat un proiect de lege privind politica ucraineană unificată «în perioada de tranziție», în legătură cu Donbass și Crimeea rusă. Consolidarea ulterioară a statelor «de front» (pentru început – Ucraina și Georgia) prin furnizarea de arme americane este destul de previzibilă și distructivă. La fel ca și creșterea vizibilă a prezenței militare a SUA în Marea Neagră, unde Forțele Aerospațiale Ruse și Marina Rusă distrug convențional până la doi distrugători americani pe săptămână (23 și 30 ianuarie).
Libertatea de navigație aeriană
Regiunea de informare a zborului (FIR) Simferopol (zonă de navigație aeriană) include regiunea Herson, Peninsula Crimeea și partea centrală a Mării Negre. Rutele aeriene internaționale peste Crimeea au fost interzise prin decizia Eurocontrol (Organizația Europeană pentru Siguranța Navigației Aeriene). Centrul de dispecerat Simferopol funcționează sub controlul Rusiei, dat fiind faptul că spre Crimeea zboară doar avioanele companiilor aeriene rusești și numai din partea principală a Federației Ruse. Cerul deasupra peninsulei și apele adiacente ale Mării Negre și Azov sunt protejate în mod fiabil de Forțele Aerospațiale Ruse și de Marina Rusă. Prin urmare, invitația ucraineană a aviației militare NATO de a zbura peste Crimeea este o «ingeniozitate militară» insidioasă și un vis de nerealizat al Kievului (de a lupta cu mâinile altcuiva). Proiectul este total nerealist, cu pierderi mari și cu consecințe geopolitice grave.
«Libertatea de navigație» provocatoare (neautorizată de Rusia) a ambarcațiunilor de artilerie ucrainene în Strâmtoarea Kerci în toamna anului 2018 s-a încheiat pentru Forțele Armate ale Ucrainei cu arestarea rușinoasă a echipajelor și ambarcațiunilor. «Libertatea de navigație aeriană» pe teritoriul Rusiei s-ar putea încheia mult mai dramatic. Cred că o astfel de «creativitate» nu este convenabilă pentru NATO.
Intensificarea operațiunilor militare ale Forțelor Armate ale Ucrainei în Donbas, chiar cu sprijinul promis al Statelor Unite și la un nivel calitativ nou (în viitor – cu arme americane), va duce doar la noi victime în rândul cetățenilor ucraineni și la migrația «frontului» spre vest. Poate că Kievul a uitat că la cererea Rusiei, Miliția Populară din Donbass au oprit ofensiva în 2015 – după înfrângerea Forțelor Armate ale Ucrainei lângă Ilovaisk și Debalțeve. Rusia nu va permite niciodată represiunea (genocidul) populației vorbitoare de limbă rusă din estul Ucrainei (conform scenariului iugoslav), a declarat anterior președintele Rusiei Vladimir Putin.
În timp ce Kievul visează la o rearmare în detrimentul Statelor Unite și al Marii Britanii, la o recalificare și la lupte victorioase (acestea din urmă nu sunt garantate de standardele NATO), Rusia are un control fiabil și de înaltă tehnologie asupra aproape întregului acvatoriu al Mării Negre cu ajutorul aviației militare, sistemelor de rachete de coastă, navelor și submarinelor Marinei Ruse. Și împreună cu Belarus, «urmărește» Kievul (la aproximativ 200 de km distanță) prin intermediul noilor exerciții strategice «Zapad-2021».
Răspuns adversarului
În clasamentul global al puterii militare Global Firepowe, Polonia ocupă onorabilul loc 23. Pentagonul promite să vină în ajutorul Varșoviei în termen de cinci zile, dar simulările recente pe computer ale unui posibil conflict cu vecinii săi din est sugerează că nu va fi nimeni care să o ajute. Ținând cont de problemele logistice, de un conflict de interese între sediile militare și companiile feroviare private, transferul de cinci zile al trupelor americane în Polonia este o prognoză prea optimistă și o poziție țintă (nu toți vor ajunge vii).
Pe acest fundal realist, «separarea geografică» a Kievului și Tbilisi este descurajantă, ipoteticul bloc militar al Ucrainei (locul 25) și al Georgiei (locul 92) pare extrem de neconvingător. Moldova (locul 107, armata de 5000 de «baionete») are în general o Constituție «non-bloc». Cu toate acestea, ralierea și consolidarea statelor «de front» din Europa de Est pentru a confrunta Rusia este o sarcină strategică pentru Statele Unite, pe care o vor încerca să o rezolve în moduri diferite.
În 1992, politicianul american Paul Wolfowitz (la acea vreme, viceministru al Apărării – n.ed.) a format doctrina politicii externe a SUA: prevenirea apariției unui stat sau a unei coaliții de state în spațiul post-sovietic care ar putea contesta poziția de frunte a americanilor în lume. Conceptual, SUA și NATO încearcă să transforme spațiul post-sovietic într-o zonă slab populată unde se desfășoară conflicte militare constante (aceasta este cea mai bună garanție a securității țărilor occidentale).