BUCUREȘTI, 7 ian – Sputnik. Vești bune pentru personalul din Sănătate: potrivit premierului Florin Cîțu, săptămâna viitoare va fi adoptată o Ordonanță de Urgență prin care vor primi bani.
Vizat este personalul medical care va vaccina românii împotriva noului coronavirus.
Cîțu a explicat că a fost introdus, suplimentar, un mod de a motiva și medicii de familie ca să participe la această campanie de vaccinare.
Deocamdată, șeful Executivului nu a făcut nici un fel de declarații cu privire la sumele pe care le vor primi medicii. Acesta a declarat că sumele urmează să fie discutate.
În această categorie intră și medicii rezidenți.
”Va fi în procedură de avizare şi în funcţie de cum vor fi ministerele se vor adăuga lucruri şi vom vedea cum va arăta. Am cerut ministrului Sănătăţii să aibă avizele pentru săptămâna viitoare”, a declarat Florin Cîțu, potrivit rohealthreview.ro.
Premierul a declarat că, în România, campania de vaccinare merge bine, iar estimările sunt să mergem spre 150.000 de vaccinuri pe zi. De asemenea, acesta a precizat că trebuie să fie aduse cât mai multe vaccinuri.
Cîțu a explicat că România este gata să vaccineze și 100.000 de oameni pe zi, rapid.
Rămâne de văzut în ce măsură promisiunile guvernamentale vor fi crezute de angajații din Sănătate, după ce reprezentanții Federației SANITAS au acuzat că Executivul că refuză să respecte legea și să acorde salariile cuvenite în 2021 pentru salariații din Sănătate și Asistență Socială.
De asemenea, sindicaliștii au anunțat, informează Sputnik, și acțiuni de protest.