Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Semne clare: Coaliția de guvernare se va rupe curând

Mai multe mesaje și reacții din interiorul Coaliției, dar și presiuni din Sistem și din afara lui arată clar că ne îndreptăm spre o criză majoră de susținere a guvernului.
Sputnik

BUCUREȘTI, 4 ian – Sputnik. Chiar din primele zile apar probleme între partidele din coaliție – chiar divergențe majore, care anunță o rupere destul de rapidă a susținerii guvernamentale.

Cîțu începe anul cu demisia unui prefect… pus de Orban!

Primele semnale au venit de la UDMR, care pune o problemă de principiu – transformarea statului prefectului, din înalt funcționar în demnitar, deci cu statut politic, nu apolitic – dar mai ales reluarea ”reformei administrative”.

UDMR vrea descentralizare – iar pasul vizat clar este regionalizarea. Ei bine, aici este cutia Pandorei, nu numai din cauza regiunii ”secuiești” – ci și din cauza intereselor celorlalte partide, de a alcătui regiuni în care să domine politic. Și care să convină grupurilor lor de interese.

Desigur, așa zisa ”reformă administrativă” prin regiuni este o cerință europeană, a cărei aplicare a fost amânată – dar care va trebui făcută. Acum, în condițiile unei coaliții obediante față de Bruxelles, șansele sunt foarte mari să se realizeze – deci divergențele se acutizează.

O a doua chestiune majoră vine din domeniul cel mai sensibil actualmente – Sănătatea. Ministerul a ajuns la USR PLUS, care l-a propulsat pe unul dintre cei mai controversați miniștri – Vlad Voiculescu.

O reacție semnificativă a apărut încă din prima zi de lucru a anului, de la peputatul PNL Daniel Gheorghe, care afirmă clar că NU are încredere în noul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu.

”În Vlad Voiculescu? Nu! Am încredere în guvernul Partidului Național Liberal și am încredere în profesioniștii din Sănătate și în specialiștii în această campanie de vaccinare”, a spus Daniel Gheorghe la Antena 3.
ACUM: Guvernul Cîțu confruntat cu primele mari proteste!

Deputatul liberal spune că ”apreciază foarte mult munca pe care PNL, prin Nelu Tătaru și echipa dumnealui a dus-o în sectorul sănătății publice” .

Ori, să ne amintim că deputatul USR Emanuel Ungureanu, cel mai implicat parlamentar în problemele Sănătății, a făcut acuzații grave la adresa lui Tătaru, anunțând clar că NU va vota un guvern cu Tătaru ministru (al Sănătății).

”Tupeu de șpăgar! Tătaru este mincinosul, da, el care ne spunea cu tupeu că toți suntem la fel”, scria Ungureanu în noiembrie, după ce dezvăluise mari nereguli la un mare spital. ”Tătaru, cu o obrăznicie fantastică a venit în vizită la spital și a spus că imaginile filmate de mine nu sunt adevărate”.

Tot Ungureanu afirma că ”Tătaru nu poate vorbi de reforme în Sănătate, în primul rând pentru că a luat șpagă  cât a fost chirurg și mai apoi pentru că a închis ochii în ultimele luni la o groază de mizerii din sistemul sanitar și el este parte din sistemul putred care ne omoară cu zile”.

”Tătaru, dispari, am mai văzut 100 de politruci mincinoși ca tine în ultimii 30 de ani!”, ăi transmitea deputatul USR ministrului PNL.

Am dat numai două exemple, dar situația explozivă se va accentua mai ales când va apărea proiectul de Buget. 

Deci, șanse mici ca această coaliție să reziste. Și, nota bene, avem cel puțin două partide care ar fi foarte avantajate de alegeri anticipate – USR și AUR – dar și PSD care ar putea să profite de ocazie.

Din ecuația actuală PNL este partidul care iese oricum perdant – deci singura grijă va fi satisfacerea cât mai rapidă a intereselor unor grupuri care îi susțin. Adică bani.

Ori, să nu uităm – avem sindicatele în stradă, dar și patronatele unor domenii, avem criză și, peste toate, presiunile SUA pentru achiziții de armament, digitalizare și energie, cu firmele lor, desigur. Plus un mega împrumut și, probabil, impunerea FMI.

Cam așa arată situația guvernului PNL – Cîțu - Iohannis.