Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Președintele Academiei, I.A. Pop – mesaj crucial pentru români

”Trebuie să schimbăm logica în aşa măsură încât să condamnăm credinţa, libertatea, democraţia şi naţiunea - pentru războaie?!”
Sputnik

BUCUREȘTI, 10 dec – Sputnik. O aparent banală întâlnire cu elevii unui liceu (desfășurată online), i-a prilejuit marelui om de cultură și patriot Ioan Aurel Pop prilejul unui mesaj crucial pentru România.

Ioan Aurel Pop, despre școala online: ”am constatat ușor ineficiența ei”

Un mesaj care vine într-o perioadă de polarizare a națiunii, de radicalizare și mai ales de dispariție și confundare a reperelor – în mare măsură sub influență externă. Ceea ce nu trebuie să ne facă să urâm, dă disprețuim ceea ce vine de afară – ci să ne cunoaștem propriile valori, pentru a le înțelege și pe ale altora.

Ori, marele istoric a vorbit chiar despre ceea ce trebuie acum: cultivarea valorilor în şcoala şi societatea românească. Și a început cu o tentație foarte periculoasă – mai ales că apare la cei care își iubesc țara, dar neglijează valorile trecutului: ”Ura faţă de străini”.

”Ura faţă de străini e cea mai mare prostie care a apărut în relaţiile între oameni”, spune I.A.Pop care recunoaște – ”Dar a apărut. Ea există. N-avem dreptul s-o cultivăm, s-o apărăm”.

De aceea, spune academicianul, ”dragostea pentru locul tău de naştere trebuie cultivată dintr-un singur motiv cel puţin: nu poţi iubi şi înţelege locurile de naştere ale altora, dacă tu eşti un vântură-lume. Atunci, într-adevăr, e un pericol mare”.

Dacă am înţelege aceste lucruri, spune Pop, ”cred nu s-ar produce nici exagerări”. Dar, observă istoricul – ”în lumea de astăzi ce nu e exagerat?...”.

”O parte din valori îţi vin din solul, din locul naşterii tale - și astea sunt de neegalat, de neînlocuit”, spune Pop. ”Am umblat mult în străinătate - toţi românii care trăiesc în străinătate, chiar şi cei care nu recunosc, prima generaţie - nu vorbesc de copiii şi nepoţii lor, care se pierd în alte naţiuni -, au nostalgia locului de naştere”.

Și, spune academicianul, chiar şi aceia care critică foarte tare ţara în ansamblu ”vin acasă cu plăcere să asculte susurul unui izvor, să audă încă o dată cum cântă o femeie bătrână la ţară pe înserat, când crede că n-o aude nimeni, să mănânce o mămăligă aburindă, care n-are gust în altă parte, nu-i aşa ca aici; să râdă, să plângă, să vadă morminte”.

”Repet, şi cei care nu recunosc treaba asta o fac - ceea ce înseamnă că, totuşi, primele noţiuni pe care le-ai dobândit în viaţă de la mamă, de la bunici, de la părinţi, de la tată rămân legate şi de un loc anume”, a subliniat Președintele Academiei.

Încă un aspect, pe care uneori falsa mândrie națională și necunoașterea istoriei ne fac să îl gândim sau să-l rostim – că ar exista națiuni „fără istorie”.

”Şi eu mă întreb şi vă întreb şi pe dumneavoastră: 'De ce să-mi fie ruşine? De ce să-mi fie ruşine de acest lucru? Numai pentru că în numele naţiunii s-au produs războaie? V-am spus, în numele dragostei s-au produs războaie, în numele democraţiei s-au produs războaie, în numele credinţei s-au produs războaie”.

Ori, întreabă academicianul, ”Trebuie să schimbăm logica în aşa măsură încât să condamnăm credinţa, libertatea, democraţia şi naţiunea pentru războaie?!”.

”Naţiuni superioare şi inferioare nu există pe lumea asta, naţiuni cu istorie şi fără istorie nu există, (ci doar - n.r. ) naţiuni cu istorie mai cunoscută şi altele cu o istorie mai puţin cunoscută”, a încheiat Ioan-Aurel Pop, consemnat de Agerpres