BUCUREȘTI, 9 dec – Sputnik. Presa internațională vuiește după ce, la Paris, meciul PSG-Istanbul BB, din etapa a VI-a, ultima, a Grupei H a Ligii Campionilor, s- întrerupt din cauza unui incident provocat de un arbitru român.
Și nu orice incident, ci unul cu tentă rasistă, exact într-un moment extrem de nepotrivit. PE scurt, în urma unor decizii a arbitrului de centru, Ovidiu Haţegan, cei de pe banca tehnică a campioanei turce au protestat de mai multe ori.
În aceste condiții, al patrulea arbitru, Sebastian Colţescu, i-a transmis centralului să îl sancționeze pe un membru gălăgios al staff-ului - Pierre Webo, fost internaţional camerunez, un african.
Colţescu i-a spus în română lui Hațegab ceva la modul ”Dă-l afară pe negrul ăla”, iar atunci a izbucnit scandalul!
Desigur, nu pentru că turcii, camerunezul sau francezii știau limba română – ci pentru cuvântul ”NEGRU”, care pentru africani este apropiat de expresia cea mai rasistă folosită pentru a-i desemna ”NEGRO”. Era formula folosită în perioada sclaviei africanilor – folosită în SUA și acum de organizațiile rasiste.
Desigur, în România nu are acest sens, nu este ceva peiorativ, ci pur și simplu e o referire la culoare pielii. Este la fel de peiorativ ca ”black” din sintagma ”Black lives”, din celebra ”Black lives matters” – în traducere, viețile negre (negrilor) contează.
Dar, în interpretarea africanului, cuvântul a sunat cumplit, e firească revolta lui – da și reacția de solidaritate a coechipierilor și a partenerilor de întrecere.
În Occidentul dominat de ”corectitudinea politică” este un fapt monstruos, chiar dacă intenția românului nu a fost de a jigni – pentru că, pur și simplu, România nu a fost și nu este rasistă la adresa africanilor.
Dimpotrivă, România este poate țara în care africanii sunt cei mai simpatizați și prețuiți în Europa – iar Nicolae Ceaușescu a fost un mare prieten al Africii, a ajutat majoritatea statelor africane - și mulți africani au făcut atunci studiile în România, fiind bine primiți atât de autorități, cât și de români, de populație.
Această explicație o putea formula și ministrul francez al sportului, o fostă sportivă de origine română. Dar, deocamdată, nimic…
Deci, un incident regretabil, nefericit, care se suprapune însă peste un fapt: ascensiunea la alegeri a grupării AUR, catalogată drept ”extremistă” în anumite publicații străine.
Mai mult, liderul AUR, George Simion, face parte din grupări de ”ultras”, microbiști vehemenți și violenți, datorită cărora fotbalul românesc a fost sancționat în trecut. Una dintre aceste grupări este „Uniți sub tricolor”, din cauza căreia s-au dictat sancțiuni.
E posibil ca acum să se profite de acest incident și să fie artificial coroborat cu ridicare a unei grupări politice radicale.
De menționat că, împotriva gestului românului UEFA a decis, pentru prima dată în istorie, să suspendarea pe loc a arbitrului Colțescu, iar personalități internaționale, precum președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, au luat și el poziție față de ceea ce se consideră o ofensă comisă de român.
În concluzie, din cauza unei formulări neglijente (mai ales în ziua de azi!) și a unor interpretări greșite și exagerate, România devine din nou țintă internațională. România rasistă este, fără îndoială, o aberație.