Editorial realizat de Irina Alksnis
Este vorba despre trimiterea unei misiuni de chirurgi și echipamente medicale și chirurgicale în această regiune, scrie editorialistul RIA Novosti.
SUA, la rândul lor, s-au limitat la alocarea a doar cinci milioane de dolari pentru Comitetul Internațional al Crucii Roșii și altor organizații neguvernamentale care oferă asistență persoanelor afectate de recenta acutizare a conflictului.
Aparenta lipsă de entuziasm a Parisului și a Washingtonului în privința reglementării din Karabah - atât la nivel de retorică, cât și în acțiuni - confirmă că Serghei Lavrov a avut dreptate atunci când a amintit de demonstrarea „mândriei lezate” de către aceștia.
Președintele Azerbaidjanului Ilham Aliev a spus același lucru, menționând ironic că Statele Unite și Franța, ”deși cu întârziere, și-au exprimat totuși atitudinea pozitivă” față de acordul încheiat.
Și conform tradiției deja, Ankara nu a stat mult să aleagă cuvintele. Purtătorul de cuvânt al președintelui turc a declarat că Occidentul, reprezentat de NATO și UE, timp de treizeci de ani nu a putut să prezinte „propuneri concrete și realiste” cu privire la confruntarea din Karabah, în timp ce Rusia și Turcia au reușit să „ajungă la o înțelegere reciprocă”.
S-a scris din start că înțelegerile cu privire la Nagorno-Karabah s-au dovedit a fi o înfrângere dureroasă pentru Occident - în special pentru Statele Unite și Franța, care împreună cu Rusia sunt copreședinți ai Grupului Minsk al OSCE pentru identificarea modalităților de soluționare pașnică a acestui conflict.
Dacă e să dăm crezare jurnaliștilor de la The National Interest, de această dată Occidentul a scăpat în totalitate momentul.
A fost luat prin surprindere și de reluarea ostilităților și de semnarea acordului potrivit căruia trupele rusești de menținere a păcii au fost introduse în regiune.
Publicația a dat vina pentru cele întâmplate pe serviciului de informații american care, conform datelor sale, nici măcar nu a putut obține informații despre negocierile dintre Putin și Erdogan, iar rezultatul a fost o slăbire sensibilă a poziției SUA în regiune.
În realitate însă situația este și mai gravă, deoarece poziția cum că „spionajul nu a funcționat bine” permite acoperirea unui eșec mult mai grav al Statelor Unite în toată această poveste.
Reglementarea din Karabah, în ciuda caracterului relativ local al conflictului, marchează o etapă absolut nouă în transformările prin care trece sistemul politic global. Este pentru prima dată când Statele Unite și Europa s-au dovedit a fi parteneri inutili și nedoriți în același timp pentru toate părțile implicate.
Cel mai important aspect al hegemoniei occidentale din ultimele trei decenii a fost omniprezența și solicitarea peste tot a implicării lor. În orice situație, în orice conflict - chiar și într-o parte semnificativă a politicii interne din unele țări - au existat întotdeauna forțe care au apelat la Occident, au solicitat sprijin, s-au bazat pe ajutor și l-au primit adesea într-o formă sau alta.
Drept exemplu elocvent al acestei abordări putem aminti episodul din Crimeea, din primăvara anului 2014, când armata ucraineană a încercat să „ia cu asalt” o instalație militară rusească strigând „America este cu noi”.
Acest lucru, desigur, pare ridicol, dar în același timp reflectă foarte exact modul de gândire al unui număr semnificativ de oameni, inclusiv cei de rang înalt, de pe tot globul - de la Belarus la Venezuela, de la Siria la Hong Kong.
Mai mult decât atât, această stare de fapt este susținută în mod intenționat de Occident care, în mod firesc, este interesat să rămână drept adevăr în ultimă instanță și să dețină, dacă nu chiar o ”pachetul de control”, atunci cel puțin dreptul de veto asupra oricăror probleme și conflicte din lume.
Reglementarea actuală din Karabah s-a dovedit a fi unică prin faptul că Occidentul a fost exclus concomitent de către toate părțile participante. Și acest lucru este cu atât mai impresionant, cu cât procesul de negocieri nu a fost unul deloc ușor, ceea ce s-a reflectat în declarațiile oficiale ale capitalelor implicate, care au fost destul de dure pe alocuri în raport unele cu altele.
Însă în loc să atragă Statele Unite sau Europa la proces pentru a-și consolida poziția, conform tradiției mondiale consacrate, toată lumea a adoptat în unanimitate convingerea că „ne vom lămuri singuri între noi”.
Și chiar s-au descurcat - punând deja post factum Occidentul împreună cu restul lumii în fața faptului împlinit privind acordurile încheiate și chiar aflate în proces de implementare.
Aceasta a dat o lovitură foarte puternică aplicată asupra unei alte pietre de temelie - influența SUA și pretenția de a avea un statut special în sistemul global. Și așa cum arată practica, după o primă încercare - cu atât mai mult de succes - vor urma cu siguranță și altele.
Nu este surprinzător că americanii preferă să dea vina pentru cele întâmplate pe un eșec accidental al serviciului său de spionaj.
Acest lucru este mai simplu și mai confortabil decât conștientizarea și, cu atât mai mult, recunoașterea publică a adevărului că, de fapt, reglementarea din Nagorno-Karabah înseamnă o altă mișcare tectonică în sistemul politic mondial, care lipsește treptat Statele Unite și Occidentul per ansamblu de statutul lor exclusiv în cadrul acestuia.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a Redacției.