BRUXELLES, 23 nov - Sputnik. Comisia Europeană a transmis astăzi un avertisment Franței, precizând că jurnaliştii trebuie „să poată să-şi facă munca liber şi în deplină siguranţă”.
„Comisia se abţine de la comentariile cu privire la proiecte de lege, dar este de la sine înţeles că, în perioade de criză, este mai important ca niciodată ca jurnaliştii să-şi poată face munca în siguranţă şi în mod liber”, a declarat purtătorul de cuvânt al executivului UE, Christian Wigand.
De asemenea, Comisia a anunțat că și-a rezervat dreptul de a examina legislaţia finală pentru a verifica conformitatea sa cu normele UE.
Subiectul care a atras atenția Comisiei Europene a provocat deja dezbateri aprinse în Franța, fiind vorba de proiectul de lege intitulat „Securitatea globală”. Acest proiect, aflat în discuţie în parlamentul Franţei, şi în special articolul său 24, votat la sfârșitul săptămânii, ar urma să penalizeze distribuirea ”rău intenţionată” a fotografiilor cu agenţi de poliţie în timpul manifestaţiilor. O asemenea prevedere, care face trimitere la protestele Vestelor Galbene, când au apărut asemenea imagini cu abuzurile poliției, a dat naștere criticilor venite din partea organizaţiilor profesionale ale jurnaliştilor şi ale militanţilor pentru libertăţile civile.
Mai mult, acest proiect de lege a dus sâmbătă la manifestaţii care au scos în stradă mai multe mii de persoane în Franţa.
Ca urmare, Comisia a declarat că urmărește îndeaproape situația și că garantarea securităţii tuturor celor care trăiesc în Europa reprezintă o prioritate esenţială pentru Comisie.
„La elaborarea legislaţiei în materie de securitate, statele membre trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să găsească un echilibru just între garantarea securităţii publice şi protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, inclusiv a libertăţii de circulaţie, exprimare, libertăţii presei, libertăţii de asociere, a dreptului la respectarea vieţii private şi accesului la informaţii”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.