Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Noi restricții dure în Germania

În Germania se pregătește introducerea de alte restricţii anti-COVID, încă și mai dure decât precedentele.
Sputnik

BRUXELLES, 16 nov - Sputnik. Autorităţile germane urmează să introducă noi restricţii cu privire la adunările publice şi private şi să extindă regulile de purtare a măştii.

Românii din Germania: câte luni ar mai putea dura lockdownul în această ţară

Angela Merkel se întâlneşte astăzi cu premierii landurilor federale prin intermediul unui videolink pentru a discuta situaţia naţională privind măsurile anti-coronavirus, iar în cadrul acestei întâlniri se vor discuta noile restricții.

Astfel, pe viitor, se propune ca tinerii și copiii să se întâlnească doar cu un singur prieten în mod regulat în timpul liber. În mod similar, familiile ar trebui să limiteze întâlnirile private la propria gospodărie.

Propunerea prevede în continuare limitarea întâlnirilor în public la membrii propriilor gospodării şi maximum două persoane din altă gospodărie.

De asemenea, există propunerea ca petrecerile private să fie iniţial evitate complet până la Crăciun. Deja este în vigoare, din 2 noiembrie, regula ca doar membri din două gospodării au voie să se întâlnească în public, cu cel mult 10 persoane care iau parte la adunare.

De dragul unității atlantice, Germania va trebui să sacrifice UE

Propunerea cere de asemenea persoanelor care prezintă simptome de răceală - dacă le curge nasul şi tuşesc - să intre imediat în carantină acasă.

Proiectul insistă de asemenea pe intensificarea măsurilor de distanţare socială în şcoli. Măştile care acoperă gura şi nasul vor deveni obligatorii pentru profesorii şi elevii de toate vârstele în spaţiile şcolii şi în timpul lecţiilor.

Elevii vor trebui să participe la lecţii în grupuri alocate, neschimbate de aproximativ jumătate din clasa obişnuită.

Grupurile de risc, inclusiv persoanele în vârstă şi bolnavii, trebuie să primească măşti speciale FFP2 la preţuri reduse subvenţionate de guvernul federal.