Decizia de închidere a şcolilor trebuie luată cu mare precauție, având în vedere daunele pe care le produce indirect asupra copiilor, avertizează revista, citată de edupedu.ro.
„Măsurile de combatere a efectelor pandemiei, [măsuri] care afectează bunăstarea copiilor, trebuie să fie luate doar dacă există dovezi că sunt de ajutor, pentru că există foarte multe dovezi că ele produc daune”, se arată în analiza Science.
După situaţia din primăvară, au apărut ulterior dovezi potrivit cărora, cel mai probabil, în cazul acestei pandemii, minorii nu sunt o componentă-cheie a lanțului de transmisie.
Deşi un număr mic de copii au dezvoltat un sindrom inflamator, totuşi, raportat la riscul de îmbolnăvire, copiii și adolescenții au fost afectați în mod disproporționat de măsurile de carantinare, iar drepturile copiilor la sănătate, asistență socială, sprijin psihologic și educație sunt protejate în viitoarele valuri pandemice, mai scriu autorii revistei Science.
Revista face referire la diferite studii care arată că nu este limpede de ce povara simptomatică este mai scăzută la copii, iar consecințele sindromului inflamator pe termen lung sunt necunoscute. Totuşi, este necesară o înțelegere deplină a răspunsului imunitar la copii, pentru a pune în balanță riscurile și beneficiile unor acțiuni de imunizare, precum vaccinarea.
De asemenea, Science face referire la analize din vară și constatări în urma redeschiderii școlilor, care, cu excepții, arată că mediul școlar nu a fost unul de transmitere a virusului în comunitate, prin intermediul copiilor.
De asemenea, alte studii, menţionate de revistă, subliniază impactul negativ al închiderii școlilor, evaluează impactul economic dur al pierderilor în procesul de învățare, menţionează că există o creștere a numărului de accidente ale copiilor la domiciliu sau că, în Marea Britanie, s-a făcut simțită o creștere a numărului de sinucideri în rândul adolescenților, afectaţi sever de această situaţie.