Credincioșii protestează la Iași împotriva restricțiilor

În fața Catedralei Mitropolitane din Iași, acolo unde jandarmii interzic accesul celor care nu au adresa de buletin în municipiul Iași, a început un protest spontan împotriva interzicerii pelerinajului.
Sputnik

BUCUREȘTI, 9 oct - Sputnik.Sute de credincioși și preoți s-au strâns, în fața Catedralei Mitropolitane, și protestează împotriva interzicerii pelerinajului de Sfânta Parascheva. ”Libertate”, ”Discriminare”, ”Respectați Constituția”, sunt doar câteva din mesajele pe care românii le strigă în fața Mitropoliei, acolo unde accesul este interzis din decizia autorităților.

Episcopul Hușilor: ”În această săptămână, să închidem rețelele de socializare”

Comitetul Național pentru Situații de Urgență, condus de Ludovic Orban, a decis să interzică pelerinajele pentru credincioșii din alte localități, chiar în zilele în care, la Iași, are loc una dintre cele mai mari ceremonii religioase din România, pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva.

Mesajele celor care cer dreptul la rugăciune sunt bine țintite. „Pelerinaj zilnic la metrou permis, pelerinaj la sfinți, o dată pe an, interzis!”, „Dumnezeu este cu noi, fiți curajoși!”, spun credincioșii adunați în fața curții Mitropoliei, acolo unde oamenii se roagă și rostesc cântări bisericești.