Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

AZI: Moțiunea de cenzură – ce se întâmplă și care sunt datele principale

Datele esențiale, care sunt probleme principale ale moțiunii de cenzură contra guvernului PNL Orban – și care sunt șansele ca Guvernul să cadă.
Sputnik

BUCUREȘTI, 31 aug – Sputnik. Astăzi are loc un eveniment parlamentar neobișnuit: deși se află în sesiune extraordinară, Parlamentul este chemat să voteze o moțiune de cenzură care ar putea conduce la căderea Guvernului Orban.

Sondaj: Merită să cadă Guvernul Orban-Iohannis AZI, la Moțiunea de Cenzură?

Moțiunea ”Guvernul PNL, de la pandemie la pande-mită generalizată. Belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor” a fost depusă de PSD pe 17 august şi a fost citită în plenul comun pe 20 august.

Votul la moțiune se va da azi, la ora 14.00, în ședință comună a celor două camere. Rezultatul va fi comunicat tot azi.

În textul moțiunii, guvernarea PNL este acuzată de incompetență dar și de fapte grave – devalizarea bugetului în favoarea firmelor liberalilor, măsuri contradictorii și ineficiente, încălcarea regulilor impuse în Pandemie etc.

Pentru reușita moțiunii sunt necesare 233 de voturi. Moțiunea a fost depusă cu 2015 semnături.

Marcel Ciolacu s-a declarat încrezător că vor fi voturile necesare: ”În acest moment, sunt suficiente voturi ca moţiunea de cenzură să treacă”, a declarat președintele PSD în week-end.

Ludovic Orban, ca și președintele Iohannis, consideră moțiunea un gest iresponsabil și duce negocieri cu parlamentari din alte partide. ”Negocierile nu sunt publice, voi comunica o previziune înainte de vot, aşa cum am făcut şi la celelalte moţiuni”, a spus liderul liberal.

Până acum liderii ALDE și ProRomânia au anunțat că parlamentarii lor vor vota moțiunea, pe când PNL, USR și PMP nu vor participa la vot. UDMR nu e clar ce va face, va decide azi, iar minoritățile vor vota independent, nu cu o strategie de grup.

Sunt însă și alte probleme în legătură cu această moțiune: a fost atacată la CCR, pe motiv că a fost depusă și se votează în sesiune extraordinară. De aceea nu e clar de ce PSD nu a decis votul în sesiunea ordinară, care începe… mâine?!

Este posibil ca președintele să reacționeze ca la moțiunea cealaltă – și să numească tot premier PNL, de fapt, tot pe Orban.

Nu se știe exact dacă PSD este gata să preia guvernarea, mai ales că nu e clar nici ce premier și mai ales ce echipă are, în condițiile unei situații extrem de complicate.

În fine, ambasadorul SUA, Adrian Zuckerman, s-a pronunțat mereu în favoarea guvernului Orban și a criticat (guvernările) PSD. Așa că o întrebare se impune: va fi de acord SUA cu căderea guvernului PNL și înlocuirea cu un guvern condus de PSD? Nu cred că e o întrebare inutilă, în contextul României de azi.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova