Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Inundații în Evia - Grecia: cel puțin șapte morți, printre care și un copil

Inundaţiile care au lovit insula grecească Evia în weekend au provocat moartea a cel puțin șapte persoane, printre care și un copil de 8 luni
Sputnik

BRUXELLES, 10 aug - Sputnik. Insula grecească Evia a fost lovită de furtuni și ploi torențiale în week-end, deznodământul fiind tragic: cel puțin șapte persoane au căzut victime ale furiei naturii.

Câteva ore de ploaie torențială au fost suficiente pentru a provoca inundații devastatoare pe această insulă din Marea Egee. În stațiunea Bourtzi, viitura a răsturnat autoturisme, a distrus terasele unor restaurante și parcările, iar o parte din drumul de coastă a fost luat de ape, restul fiind acoperit de resturi și de nămol.

Inundații în Evia - Grecia: cel puțin șapte morți, printre care și un copil

Trei dintre victime, printre care şi un bebeluş, au fost descoperite în localitatea Politika, iar alte patru, în satul Amfithea şi regiunea Bourtzi din centrul insulei Evia, la nord-est de Atena, dar salvatorii caută în continuare o altă persoană dispărută.

Serviciul de pompieri a primit zeci de apeluri pentru a ajuta la scoaterea apei din locuinţe şi vehicule acoperite de noroi.

Inundații în Evia - Grecia: cel puțin șapte morți, printre care și un copil

Ploile torențiale au început în noaptea de sâmbătă spre duminică și au continuat ore întregi. Pompierii au evacuat zeci de persoane rămase blocate în case, i-au ajutat pe alții să-și golească locuințele de apă și au intervenit la peste 50 de incendii provocate de trăsnete.

Zeci de rezidenţi au fost evacuaţi, iar 43 de persoane au fost salvate cu ajutorul elicopterelor într-o zonă unde apele unui râu au ieşit din matcă, inundând drumurile.

Inundații în Evia - Grecia: cel puțin șapte morți, printre care și un copil

Insula Evia - aflată în Marea Egee, la aproximativ 100 de kilometri de Atena - e unul dintre locurile preferate de grecii din capitală pentru a-şi petrece concediul. E legată de continent prin două poduri - ambele au fost închise temporar circulației și doar un feribot a rămas să facă legătura între insulă și restul Greciei.

''Ne confruntăm cu un fenomen pe care nu l-am mai trăit până acum'', le-a declarat reporterilor ministrul adjunct al protecţiei civile Nikos Hardalias, care a inspectat zona, adăugând că schimbările climatice sunt un factor care îngreunează anticiparea intensităţii unor astfel de fenomene.

Autorităţile se aşteptau la 63 de litri pe metru pătrat într-un interval de 24 de ore, însă cea mai recent confirmată măsurătoare a arătat 350 de litri pe metru pătrat de precipitaţii, a precizat acesta.

Inundații în Evia - Grecia: cel puțin șapte morți, printre care și un copil

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova